Se ÎNMULȚESC aliații Poloniei împotriva UE

Se ÎNMULȚESC aliații Poloniei împotriva UE

După ce Ungaria a declarat că se va opune aplicării Articolului 7 Poloniei, premierul britanic a sărit și el în apărarea Varșoviei.

Premierul britanic Theresa May şi-a exprimat joi sprijinul pentru Polonia, ţară supusă criticilor din partea Uniunii Europene ca urmare a controversatelor legi privind reforma sistemului judiciar polonez, în opinia sa constituţia poloneză fiind o problemă exclusivă a Varşoviei, relatează Reuters citat de Agerpres.

Comisia Europeană a anunţat miercuri lansarea procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia. Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

„Aceste probleme constituţionale sunt normale şi ar trebui să fie în primul rând un subiect pentru ţara membră vizată. În Europa avem o credinţă colectivă în statul de drept”, a spus May, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său polonez, Mateusz Morawiecki.

„Salut faptul că prim-ministrul Morawiecki a indicat că va discuta cu Comisia Europeană şi sper că acest lucru va duce la o soluţie satisfăcătoare”, a adăugat şefa executivului britanic.

Conferinţa de presă a fost marcată de un moment amuzant, atunci când translatorul a spus că Mateusz Morawiecki s-a adresat Theresei May cu apelativul „doamna Brexit”'. În realitate, Morawiecki spusese în limba poloneză: „Aşa cum a afirmat doamna prim-ministru, Brexit este Brexit”.

Şeful guvernului polonez şi-a exprimat speranţa că Franţa şi Germania vor contribui la găsirea celei mai bune modalităţi de ieşire a Marii Britanii din UE, „o situaţie nouă, nu uşoară”.

El a adăugat că Marea Britanie va continua să fie un ''aliat esenţial'' al Poloniei în cadrul NATO şi structurilor care furnizează securitate, politicii externe şi politicii de apărare.