Se construiește un nou spital de psihiatrie

Se construiește un nou spital de psihiatrie

Un nou spital nou, dedicat pacienților cu probleme psihiatruice va fi construit la Căpâlnașm în județul arad. Joi, autoritățiule județene au semnat contractul cu compania care îl va construi.

Conducerea Consiliului Județean Arad a semnat un contract pentru construirea noului spital de psihiatrie din Căpâlnaș, care are o valoare de 4,5 milioane de euro. Termenul de execuție este de 24 de luni, iar garanția este de un deceniu. Noul spital de psihiatrie, care se va construi cu bani alocați prin Programul Național de Dezvoltare Locală, din suma menționată 120.000 de euro fiind constribuția consiliului județean, ar trebui să fie inaugurat în anul 2020. Instituția sanitară va avea 75 de paturi.

Decizia de a construi un spital nou vine din necesitatea de a alinia institușia la necesitățile medicale, arată autoritățile arădene. Actualmente, Spitalul de Psihiatrie din Căpâlnaș funcționează într-o clădire retrocedată, care este și  monument istoric, iar ca atare unde posibilitățile de recompartimentare, amenajare sau extindere sunt aproape imposibile. ”Aici nu sunt asigurate circuitele funcționale cerute de legislația în vigoare, de aceea a fost necesară construirea unei alte clădiri, unde să funcționeze o bucătărie, o farmacie, saloane, spații pentru petrecerea timpului liber, ergoterapie, cabinete, spații de izolare psihiatrică, epidemiologică, terenuri în aer liber”, a explicat Claudia Hotăran, manager al Spitalului de Psihiatrie Căpâlnaș. (Sursa foto: Aradon)

 

Ne puteți urmări și pe Google News