Schimbările care i-au speriat pe pacienți. CNAS: Serviciile medicale decontate la privat rămân disponibile
- Maria Dima
- 9 iulie 2026, 13:00
Sursa foto: pixabay.com
Proiectul de ordin al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), aflat în dezbatere publică și care stabilește modul în care furnizorii privați pot participa la programele naționale de sănătate, a stârnit numeroase reacții în spațiul public. Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, susține însă că temerile sunt nefondate și că pacienții nu vor pierde accesul la serviciile medicale private decontate de stat.
Potrivit acestuia, ordinul nu introduce reguli noi, ci aplică prevederile existente din Legea sănătății.
„Nu este nimic nou. Acest ordin a creat o emoție foarte puternică în spațiul public pentru că s-a pornit de la o idee greșită, că ar bloca accesul pacienților la diagnostic și tratamente. Nu este cazul. Legea spune de foarte mulți ani că programele naționale de sănătate se derulează în unitățile sanitare publice, iar unitățile private pot intra în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate dacă este depășită capacitatea sistemului public”, a declarat Horațiu Moldovan.
Horațiu Moldovan: Contractele existente cu spitalele private rămân valabile
Șeful CNAS a mai spus că toate contractele aflate în prezent în derulare vor continua fără modificări.
„Toate contractele care sunt în momentul de față cu spitalele publice și spitalele private rămân în vigoare. Această reglementare tehnică permite chiar creșterea numărului de furnizori privați, acolo unde există nevoie”, a precizat Moldovan.

Horațiu Moldovan. Sursa foto: Facebook
El a explicat că noua metodologie urmărește stabilirea unor criterii unitare și transparente pentru a determina dacă sistemul public poate acoperi necesarul de servicii medicale într-un județ.
„Banii urmează pacientul”
Președintele CNAS a respins și ideea că modificările ar avea impact asupra finanțării sistemului.
„Banii urmează pacientul, iar pacientul, indiferent că se tratează la public sau la privat, beneficiază de aceeași decontare în cadrul programelor naționale de sănătate. Impactul bugetar este zero”, a afirmat acesta.
Potrivit lui Horațiu Moldovan, scopul ordinului este organizarea mai eficientă a serviciilor medicale și introducerea unei metodologii transparente, aplicate unitar la nivel național.
Pacientul își păstrează dreptul de a alege
Șeful CNAS a insistat că noul ordin nu limitează libertatea pacientului de a opta pentru un spital public sau privat.
În plus, metodologia propusă ar urma să ofere și investitorilor privați o imagine clară asupra zonelor în care există deficit de servicii medicale, facilitând deciziile privind dezvoltarea unor noi clinici sau spitale.
„Furnizorii privați vor avea o hartă reală a necesarului de servicii medicale în fiecare județ, pe baza unor criterii transparente, și nu printr-o metodologie arbitrară”, a explicat președintele CNAS.