Schimbări majore la Orange România pentru funcțiile de Chief Technology Officer și IT Director

Schimbări majore la Orange România pentru funcțiile de Chief Technology Officer și IT DirectorSursa: https://www.facebook.com/orangeromania

Schimbări majore la Orange România pentru funcțiile de Chief Technology Officer și IT Director. Orange România schimbă echipa de top management. Marius Maican, cu peste 25 de ani vechime în Orange și deja parte din echipa de top management, este, de la 1 iulie 2022, noul Chief Technology Officer. Iar zona de tehnologie a fost întărită prin numirea lui Alexandru Ilie, care s-a alăturat echipei de conducere a Orange în calitate de IT Director.

Orange România anunță schimbări în echipa de top management pentru pozițiile de Chief Technology Officer și IT Director. Marius Maican, cu peste 25 de ani vechime în Orange și deja parte din echipa de top management, este, de la 1 iulie 2022, noul Chief Technology Officer.

El preia atribuțiile lui Emmanuel Chautard, desemnat director adjunct responsabil de transformare și operațiuni în cadrul Orange Innovation Networks, ale cărui realizări în România, precum prima lansare 5G din cadrul Grupului Orange, dar și dezvoltarea rețelei proprii FTTH, au consolidat Orange România ca lider tehnologic la nivelul Grupului Orange.

Marius Maican și Alexandru Ilie consolidează echipa de top management Orange România

Iar zona de tehnologie a fost întărită prin numirea lui Alexandru Ilie, care s-a alăturat echipei de conducere a Orange în calitate de IT Director. Acesta a preluat responsabilitățile de la Bogdan Rotunjanu, care, după o carieră remarcabilă în cadrul Orange România, derulată pe parcursul a două decenii în care a definit și dezvoltat strategia de IT a companiei, își continuă parcursul profesional în interiorul grupului, la Orange Spania.

Marius Maican și-a început cariera la Orange (fostul MobilRom) în 1997 ca Radio Design Engineer, la finalul aceluiași an ajungând să conducă echipa de inginerie radio. Absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnice din București, Marius a fost printre primii ingineri care au contribuit la punerea în serviciu a fazelor incipiente de acoperire, perioadă în care Orange a ajuns operatorul numărul 1 în România din punct de vedere al acoperirii și calității rețelei.

Ulterior, Marius Maican și-a extins continuu aria de expertiză, având un aport major în introducerea de noi funcționalități și în dezvoltarea capacităților rețelei, în contextul unei creșteri accelerate a numărului de clienți. Un moment important din cariera sa a avut loc în 2011, când a fost numit Operations & Maintenance Director, iar din acest rol a transformat modelul operațional atât în zona rețelei, cât și în IT, a creat Security Operation Center-ul Orange și, împreună cu echipa sa, a asigurat constant o calitate ridicată a serviciilor, poziționând Orange ca rețeaua #1 în Romania. Din noul rol, Marius va coordona departamentul Technology al Orange România, având ca obiectiv menținerea poziției de lider de piață a companiei din perspectiva calității și extinderii rețelei, dar și a implementării pe piața locală a celor mai noi tehnologii.

Cine este Alexandru Ilie

Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, unde a urmat cursurile Facultății de Cibernetică și de unde, ulterior, a obținut o diplomă de Master în Baze de date, Alexandru Ilie are o experiență profesională vastă, acumulată în industriile telecom și IT în companii multinaționale puternice.

Din rolurile variate de leadership pe care le-a deținut până acum în zona de Digital & IT, cele mai recente fiind cele de Head of Digital IT Systems și Delivery Director în cadrul unor prestigioase companii internaționale din domeniul IT&C, Alexandru se poate mândri cu un portofoliu impresionant de proiecte livrate cu succes la nivel local sau pentru țări din zona EMEA. De la crearea de strategii IT pe termen lung la dezvoltarea de soluții și noi tehnologii pentru medii de business complexe, Alexandru este un profesionist valoros, orientat spre inovație, cu o experiență practică semnificativă, completată de o viziune de ansamblu asupra tuturor proceselor IT.

Ca parte a echipei executive a Orange România, Alexandru are rolul de a defini și implementa strategia de evoluție a soluțiilor IT care să susțină dezvoltarea, digitalizarea și leadership-ul Orange pe piața locală, se arată în comunicat transmis la redacția evz.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News