Schimbări la vârful conducerii companiei Electrica

Schimbări la vârful conducerii companiei Electrica

Valentin Radu a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica, iar Iulian Cristian Bosoancă îl va înlocui începând cu data de 18 iulie, informează compania.

"Societatea Energetică Electrica SA informează că, în data de 17 iulie 2020, domnul Valentin Radu a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei, pe care o deţinea din decembrie 2018. Valentin Radu va continua să îşi desfăşoare activitatea ca membru al Consiliului de Administraţie al Electrica SA. În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din aceeaşi dată, domnul Iulian Cristian Bosoancă a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica SA, începând cu data de 18 iulie 2020 şi până la data de 31 decembrie 2020", informează Agerpres.

Născut în anul 1976, Iulian Cristian Bosoancă are experienţă profesională în domeniul economic (contabilitate, financiar, fiscalitate), având peste 20 de ani de activitate. Începând din anul 2016, Iulian Cristian Bosoancă deţine funcţia de preşedinte al CECCAR - Filiala Mehedinţi, precum şi de lector în cadrul CECCAR. Totodată, este asociat şi administrator la societatea Expert Contabilitate & Servicii SRL şi în Cabinetul Individual de Expertiză contabilă şi judiciară. În paralel, de 8 ani desfăşoară şi activitatea de mediere în cadrul unui Cabinet Individual de Mediator, membru al Corpului Mediatorilor din România.

De-a lungul carierei, Iulian Cristian Bosoancă a fost membru în consiliile de administraţie din diferite companii şi este administrator neexecutiv, din data de 29 aprilie 2020, şi membru al Comitetului de Audit şi Risc al Electrica.

Ne puteți urmări și pe Google News

"În numele colegilor mei, dar şi al managementului companiei, îi mulţumesc domnului Valentin Radu pentru întreaga perioadă în care şi-a asumat poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrica. Ne bazăm în continuare pe experienţa şi profesionalismul său, ca membru al Consiliului, în derularea proiectelor majore de transformare organizaţională la nivel de Grup", a declarat Cristian Bosoancă, preşedinte al CA al companiei.

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.