Evenimentul Zilei > Actualitate > Schimbare fundamentală în sistemul de Sănătate. Românii pot profita
Schimbare fundamentală în sistemul de Sănătate. Românii pot profita

Schimbare fundamentală în sistemul de Sănătate. Românii pot profita

O mutare importantă va fi oficializată, miercuri, de membrii Executivului, și are legătură cu serviciile medicale.

Guvernul condus de premierul Ludovic Orban va aproba, în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii 95/2006, care privește reforma în domeniul sănătăţii, proiect de act normativ ce vizează instituirea cadrului general în privinţa acordării asistenţei medicale prin telemedicină.

Ce prevede nota de fundamentare

„Prin prezentul act normativ se instituie cadrul general care să permită tuturor unităţilor sanitare publice şi private prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (indiferent dacă acestea se află sau nu se află în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate) acordarea asistenţei medicale prin telemedicină, se stabileşte un complex de măsuri alternative de protecţie a pacientului şi sunt lărgite posibilităţile de asigurare a serviciilor medicale prin acordarea de servicii medicale la distanţă, realizate prin utilizarea tehnologiei informaţionale şi a mijloacelor de comunicare electronică, la distanţă, în scopul prevenirii îmbolnăvirii populaţiei, îmbunătăţirii sau menţinerii stării de sănătate a pacienţilor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ, conform Agerpres.

Măsuri adoptate și în domeniul justiției

De asemenea, tot mâine, Executivul va adopta şi un proiect de lege privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19.

În expunerea de motive se precizează că, ţinând seama de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi ca urmare a solicitărilor din practică, legea reglementează în domeniul justiţiei „măsuri specifice, temporare, aplicabile pe durata stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia, menite să permită, pe de o parte, asigurarea unei protecţii adecvate a magistraţilor, a personalului auxiliar de specialitate şi celui conex din cadrul organelor judiciare, precum şi a justiţiabililor împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-CoV-2 în contextul activităţilor judiciare, salvgardându-se astfel drepturile la sănătate, la integritate fizică şi la viaţă, iar, pe de altă parte, continuarea, în condiţii optime, a activităţii de înfăptuire a justiţiei”.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: