Schimbare la Curtea de Conturi, după un scandal sexual

Schimbare la Curtea de Conturi, după un scandal sexualCurtea de Conturi. Sursa foto: ccrm.md

Schimbare la Curtea de Conturi, după un scandal sexual. Comisia de specialitate din Parlamentul Republicii Moldova a anunțat criteriile pentru candidații la șefia instituției.

Schimbare la Curtea de Conturi. Comisia de control al finanțelor publice din Parlament a aprobat, în ședința de vineri, o decizie privitoare la lansarea concursului public pentru selectarea candidatului la funcția de președinte al Curții de Conturi a Republicii Moldova.

Concurs pentru șef nou la Curtea de Conturi

Persoanele interesate pot depune dosarele de concurs până pe data de 9 februarie 2024.

Cei care doresc să candideze la funcția de președinte al Curții de Conturi trebuie să aibă studii în domeniul economic, financiar sau juridic, precum și o experiență de cel puțin zece ani în aceste domenii, dintre care cinci ani de experiență managerială.

Potrivit regulamentului concursului, candidații trebuie să fie cetățeni ai Republicii Moldova, să cunoască limba română, să nu aibă antecedente penale, să fie integri profesional și să nu aibă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.

Dosarul candidaților

Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să prezinte o scrisoare de motivație, scrisă în limba română, în care să explice viziunea lor asupra activității Curții de Conturi.

Dosarul pe care urmează să-l depună participanții la concurs trebuie să conțină următoarele acte: cererea de participare la concurs; copia buletinului de identitate; curriculum vitae; copiile diplomelor de studiu, dovada experienței profesionale; cazier judiciar sau declarație pe proprie răspundere; scrisoare de motivație; declarații pe proprie răspundere privind lipsa existenței conflictului de interese.

Concursul public pentru selectarea candidatului la funcția de președinte al Curții de Conturi va include examinarea CV-urilor candidaților și un interviu. Potrivit legislației, Curtea de Conturi este constituită din 7 membri și este condusă de un președinte.

Scandal sexual la Curtea de Conturi

Actualul șef al Curții de Conturi este democratul Marian Lupu, numit de Parlament în 2019.

Recent, Marian Lupu a fost implicat într-un scandal. El a fost acuzat că i-a făcut avansuri sexuale de șefa Direcției generale de metodologie, planificare și raportare, Tatiana Vozian.