Scandalul DNA ia AMPLOARE. Plângere la DIICOT pe numele preşedintelui CNSAS
- Andrei Vi şan
- 14 ianuarie 2019, 13:48
Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor a depus luni, la DIICOT, o plângere privind posibila săvârşire a mai multor infracţiuni de către preşedintele CNSAS, Constantin Buchet.
Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor îl bănuieşte pe preşedintele CNSAS că ar fi comis abuz în serviciu, uzurpare de funcţii, fals intelectual, uz de fals şi comunicare de informaţii false în legătură cu avizul de necolaborare cu Securitatea ca poliţie politică emis pentru numirea Adinei Florea ca procuror şef al DNA. Alianţa susţine, în plângerea depusă la DIICOT, că preşedintele CNSAS, Consantin Buchet, a uzurpat atribuţiile Colegiului CNSAS şi a eliberat, prin încălcarea unor dispoziţii legale exprese, adeverinţa “cu conţinut nereal pe care a folosit-o ulterior trimiţând-o instituţiei solicitante”.
Alexandra Toader, membru CNSAS, a atras atenția, într-o notă trimisă în data de 3 ianuarie președintelui instituției, Constantin Buchet, că acordarea avizului CNSAS în cazul Adinei Florea - propusă din nou în fruntea DNA de ministrul justiției, Tudorel Toader - ridică o serie de probleme de legalitate.
Alexandra Toader susține în nota trimisă lui Buchet că în sedința din 21 decembrie 2018 trebuia luată în discuție nota de constatare. Însă această sedință nu a mai avut loc, din lipsă de cvorum. În aceste condiții, avizul de necolaborare cu fosta Securitate, emis pe numele Adinei Florea, a fost întocmit înainte de primirea răspunsurilor din partea tuturor deținătorilor de arhivă, în acest caz MApN.
În nota trimisă lui Constantin Buchet, Alexandra Toader îi cere președintelui CNSAS să specifice data la care se reportează ședința din 21 decembrie.
„Sunt chestiuni care trebuie gestionate corect, în ciuda presiunii existente în vederea soluționării rapide a situației cu care se confruntă CNSAS”, mai scrie A. Toader în nota trimisă șefului instituției.
Preşedintele Klaus Iohannis a respins, miercuri, propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a o numi pe Adina Florea procuror şef al DNA. Propunerea este respinsă pentru a doua oară, iar motivul invocat este că documentaţia nu conţine dovada că Florea nu a colaborat cu Securitatea. ”Constat că subzistă temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la respingerea propunerii iniţiale de numire în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa”, i-a transmis preşedintele Klaus Iohannis ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
Motivul invocat de şeful statului este că documentaţia nu conţine dovada că Florea nu a colaborat cu Securitatea.
Iohannis a luat decizia ”ţinând seama de faptul că atestarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru numirea procurorilor în funcţii de conducere se realizează în formele şi în modalităţile prevăzute de lege, inclusiv în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, şi luând act de faptul că, în continuare, documentaţia transmisă nu conţine dovada care să ateste îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 48 alin. (10) din Legea nr. 303/2004, respectiv aceea ca persoana propusă să nu fi făcut parte din serviciile de informaţii înainte de anul 1990 şi nici să nu fi colaborat cu acestea. Având în vedere că prin considerentele Deciziei nr. 358/2018, Curtea Constituţională nu recunoaşte ministrului justiţiei - în virtutea rolului central al acestuia în cadrul procedurii de numire a procurorilor în funcţiile de conducere prevăzute la art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 - posibilitatea înaintării unei propuneri cu eludarea condiţiilor obiective impuse de lege”, se mai arată în scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis adresată lui Tudorel Toader.