Scandal uriaș la IPJ Vaslui. Un mecanic al garajului Poliției, proxenet într-o rețea de trafic de carne vie păzită de oameni ai legii
- Emil Simionescu
- 4 mai 2019, 11:07
Dupã polițistul vasluian, șef de post în Iasi la Rãducãneni, prins cu droguri, și comisarul Anton de la Rutierã, cercetat de DNA, un alt fapt extrem de grav zguduie din temelii, instituția. Un mecanic care se ocupã cu parcul auto al IPJ Vaslui a fost arestat, împotriva lui fiind formulate acuzația de proxenetism, potrivit vremeanoua.ro.
Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Vaslui este zguduit din temelii de un nou scandal care pune într-o lumină deloc favorabilă instituția. De altfel, scriu cei de la vremeanoua.ro, scandalurile se tin lant în Politia Vaslui care stă pe un butoi de pulbere, motiv pentru care se anuntă căderea mai multor capete din conducerea IPJ.
Mecanicul care se ocupa cu parcul auto al IPJ Vaslui și care a fost arestat racola fetițe și le trimitea la produs în Bucuresti. Detalii șocante apar acum din dosarul mecanicului-peste de la IPJ. De aproape un an de zile, pe lângă activitatea pe care o desfășura în curtea Poliției, Neculai Mihãilã se ocupa și de proxenetism. Acesta a fost monitorizat și interceptat de politiști și, surpriză, în convorbirile lui cu diverși indivizi din lumea interlopă, au fost depistați și politisti.
Acum urmează să se stabileascã în ce mod și cât de implicati sunt politiștii interceptați, în afacerea cu fete a mecanicului-pește.
Din luna mai a anului trecut și până în prezent, bărbatul a reușit să convingă patru fete cu vârste cuprinse între 15 si 21 de ani să se prostitueze pentru el. Potrivit unor surse, mecanicul mergea în fiecare lună prin satele vasluiene, concentrâdu-și atenția asupra familiilor necăjite. Dacã avea norocul să dea peste o fată, o cucerea promițându-i un loc de muncă în strãinătate, pentru diferite agenții de modă. O parte din fete provin din centrele instituționalizate din Negrești, mai exact de la căsuțele protejate. Acesta le găzduia chiar și la el acasã.
Aceleași surse mai spun cã bărbatul este de o violență iesită din comun, acesta fiind și motivul pentru care soția lui a deschis proces de divorț. Cercetările în acest caz au fost demarate, după ce polițiștii s-au autosesizat din oficiu. Se pare însă că afacerea mecanicului de la IPJ a fost deconspirată de un coleg de-al sãu, polițist de la Ordine Publică, care le-ar fi spus superiorilor ce preocupări are acesta.