SCANDAL internaţional. Situaţie fără PRECEDENT la ONU
- Gabriel Valentin
- 16 ianuarie 2019, 09:04
O treime dintre membrii personalului ONU au declarat că au experimentat hărţuirea sexuală la locul de muncă în ultimii doi ani, potrivit unui sondaj intern al angajaţilor Naţiunilor Unite, publicat marţi şi citat de dpa.
La acest sondaj, realizat în noiembrie de consultanţii Deloitte, au răspuns 30.364 de persoane care lucrează cu ONU şi agenţiile sale - o rată de răspuns de numai 17%.
Aproximativ 21% dintre respondenţi au raportat povestiri sexuale sau glume cu caracter ofensator, 14% s-au referit la remarci jignitoare despre felul cum arată, corpul lor sau activităţile sexuale, iar 13% s-au plâns în legătură cu încercările de a-i atrage într-o discuţie cu tentă sexuală.
Aproximativ 11% s-au referit la gesturi sexuale sau limbaj al corpului şi 10% au menţionat atingeri care i-au făcut să se simtă incomod.
Mai mult de jumătate dintre incidentele de hărţuire sexuală raportate au avut loc într-un mediu de birou şi următoarele cel mai frecvent citate au fost evenimentele sociale legate de muncă.
Doi din trei hărţuitori au fost bărbaţi, potrivit sondajului, şi aproximativ jumătate erau colegi, în timp ce în jur de unul din patru erau responsabili sau manageri.
Într-o scrisoare adresată marţi personalului ONU, secretarul general al Naţiunilor Unite Antonio Guterres a declarat că rata de răspuns "moderat scăzută" poate indica "un sentiment de neîncredere, percepţii de inacţiune şi lipsă de responsabilitate".
În februarie 2018, ONU a anunţat o linie de asistenţă non-stop a personalului, precum şi un proces mai eficient legat de reclamaţii şi o echipă specializată de investigaţie, ca răspuns la declaraţiile angajaţilor că au fost hărţuiţi sau agresaţi sexual în timp ce lucrau pentru Naţiunile Unite, relatează Agerpres.