Scandal în justiție pe bugetul Municipiului Bacău. Acțiuni controversate ale prefectului USR

Scandal în justiție pe bugetul Municipiului Bacău. Acțiuni controversate ale prefectului USRSursa: arhiva EVZ

Bugetul municipiului Bacău va fi pus în execuție așa acum a fost adoptat de Consiliul Local, au decis judecătorii Tribunalului Bacău.

Judecătorii din Bacău au respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, în justiție, de prefectul Leonard Bulai (foto) și de primarul Lucian Daniel Viziteu, ambii de la USR.

Cei doi au contestat dreptul consilierilor locali de a depune și vota amendamente proprii la proiectul de buget local. În urma acestei acțiuni, executarea bugetară a fost suspendată, iar acest lucru a afectat activitatea Primăriei. Sentința dată de Tribunalul Bacău poate fi atacată cu recurs deoarece nu este definitivă.

Acțiunea în instanță a Prefecturii Bacău a suspendat executarea bugetului, ceea ce practic a paralizat activitatea Primăriei. Sentința nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs.

„Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capătului principal al cererii de chemare în judecată. Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Respinge ca neîntemeiate cererile de intervenţie accesorie formulate în cauză. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 16.06.2021″, se arată în minuta instanței.

Prefectul analizează oportunitatea recursului

După aflarea deciziei judecătorilor, prefectul Leonard Bulai a declarat că urmează să stabilească dacă va continua acest proces. El a precizat că va analiza sentința judecătorilor și va stabili dacă va face recurs.

„Așteptăm motivarea instanței pentru a decide, alături de aparatul de specialitate, dacă vom urma o cale de atac. Așa cum am spus de la bun început, acțiunea a fost determinată de elementele de nelegalitate pe care le-am constatat în analizarea hotărârii de consiliu. Decizia de a ataca a avut suficiente probe în spate, de la referate ale aparatului de specialitate, la refuzul de a contrasemna de legalitate al secretarului municipiului Bacău”, a precizat prefectul de Bacău, citat de zdbc.ro.

El a precizat că în ciuda acestei sentințe, bugetul adoptat de Consiliul Local nu poate fi operat deoarece a fsot invalidat de Direcția de finanțe.

„Și în aceste condiții, ale prezentei sentințe, bugetul în forma adoptată nu poate fi operat, din cauza erorilor generate în sistem, la înregistrarea în programul Direcției de Finanțe, ceea ce este consecința cea mai gravă pentru cetățenii municipiului Bacău”, a mai spus Leonard Bulai.

PSD acuză o șaradă menită să ducă la blocarea bugetului

În replica, după pronunțare judecătorilor, PSD Bacău a transmis un comunicat în care a solicitat demisia prefectului Leonard Bulai. PSD cere demisia lui Leonard Bulai, afirmănd că acțiunea sa și a primarului Daniel Stanciu Viziteu a fost o șaradă.

„Consecințele șaradei premeditate de cei doi USR-işti – care, în joaca lor de-a administrația, au dus în instanță HCL nr. 111/2021, în loc să treacă la treabă și să execute bugetul aprobat de CL – sunt suportate nemeritat de toți băcăuanii care așteptau de la administrația Viziteu/USR/PNL câteva lucruri concrete: salubrizarea orașului, toaletarea spațiilor verzi, asfaltarea străzilor, dar și asigurarea burselor pentru elevi, finalizarea lucrărilor la Spitalul Municipal sau consolidarea stadionului municipal, principalul obiectiv din campania electorală a primarului.

Nimic din toate acestea nu s-a realizat sau pornit pentru că Viziteu și alianța «intervenienților» PNL/USR nu vor să treacă la treabă nici după 8 luni de la preluarea mandatului și a conducerii Primăriei Bacău. În schimb, băcăuanii au avut parte de justificări și pretexte nesfârșite din partea primarului care, în mod evident, e depăşit de responsabilitatea administrării unui oraş ca Bacăul”, se arartă în comunicatul PSD Bacău.

PSD cere demisia prefectului USR

PSD cere demisia prefectului de Bacău și, totodată, îi solicită să nu facă recurs la decizia instanței pentru a permite ca bugetul să fie pus în practică.

„Cerem prefectului să renunțe la a mai promova recurs în cauză, iar după deblocarea bugetului (HCL nr. 111/2021) să-şi dea urgent demisia din funcție întrucât a dovedit că nu este un garant al legalității, ci doar un executant zelos de comenzi şi ordine dictate de şeful său de la USR.

O demisie urgentă se impune și în cazul funcționarilor din compartimentul buget al Primăriei, dar mai ales a celor din aparatul juridic al Primăriei care, de la «înălțimea» expertizei lor juridice, au demonstrat că pun partizanatul politic mai presus de legalitate şi domnia legii”, a mai transmis PSD Bacău.

 

Ne puteți urmări și pe Google News