Scandal cu un interlop. A amenințat că se sinucide, dar s-a rănit superficial cu lingurița

Scandal cu un interlop. A amenințat că se sinucide, dar s-a rănit superficial cu lingurița

Un lider interlop din Brăila a făcut scandal în închisoare, amenințând că se sinucide. Până la urmă, s-a rănit cu lingurița și a ajuns la cabinetul medical.

Este vorba despre Stănel Lăcătuș, zis „Corbu”, lider al grupării interlope din Lacu-Dulce.

Aflat în închisoare, Stănel Lăcătuș a amenințat, vineri, că se sinucide. Ca să fie mai convingător, și-a provocat, cu o linguriță, răni superficiale în zona încheieturilor ambelor mâini, potrivit DEBRAILA.ro.

Stănel Lăcătuș s-a automutilat pe când se afla în camera de plimbare a Centrului de Reținere și Arestare Preventivă a IPJ Braila.

Chemați de urgență, membrii personalului medical i-au acordat imediat îngrijiri, dar există și posibilitatea ca interlopul să fie transferat la un penitenciar-spital.

„Corbu” ajunsese în arestul IPJ Brăila după ce, cu o săptămână în urmă, s-a predat autorităților, întrucât pe numele său era emis un mandat de arestare preventivă în lipsă într-un dosar de trafic de cocaină.

În dosarul este instrumentat de DIICOT – Biroul Teritorial Brăila, Stănel Lăcătuș a fost acuzat de săvârșirea a patru infracțiuni: constituire de grup infracțional organizat, finanțarea activității de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, punerea la dispoziție a unui spațiu în vederea consumului ilicit de dorguri de mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive în formă continuată.

 

Ne puteți urmări și pe Google News