Să leşini de râs, nu altceva! Cine naiba a mai auzit să-ţi propună colegul de birou o întâlnire amoroasă în buda femeilor? Iacătă că s-a întâmplat! Istoria unei farse de poveste

În vara lu' 2008 scriam la Gardianul, unde îmi dăduse azil publicistic colegu' Alecu Racoviceanu - directorul ziarului - după ce mă dăduse afară Turturică de la România liberă, la ordinul răposatului Adamescu. Pe la amiază, după şedinţa de sumar, mă sună Alexandru Calmâcu, şeful de la „Social”: „Bă, Mihnea, hai pân' la mine, să mă ajuţi cu ceva”. Io aveam biroul la etajul patru şi Sandu Calmâcu la trei. Cobor la el şi mă ia din prima: „Uite, ea e Ştefania, face practică la noi. Editează-i tu, te rog, textu' ăsta, că io-s cam prins”. Fătuca, drăguţică, da' cam prea „slim” pentru gustul meu de pe atunci, mă invită să stau pe scaun la calculatorul ei. Recunosc că n-am evaluat corect evoluţia ei că, acu', zece ani mai târziu, a devenit o bunăciune care face furori pe Facebook cu selfie-urile ei senzuale.

 

Agaţament cibernetic

 

Mă aşez şi încep să-i corectez producţia. Nu mai ţiu minte despre ce încerca ea să scrie acolo. Fusese pe teren cu un coleg, nu-i dau numele aici, da o să-i zic, generic, Pişti. Ăla, deşi negricios şi rotofei, cu o burtă de batracian ce i se revărsa ca o inudaţie moldovenească peste cureaua de la nădragi, se credea mare fustangiu, mai ales că-l lăsase nevasta şi căuta cu disperare prospături. Drept pentru care o asasina pe juna aspirantă la statutul de reporter cu tot felul de agaţamente pe Yahoo Messenger. Cum mă chioram io la textu' fetei, mi se tot deschidea fereastra Mess-ului cu mesaje languroase de la Pişti. O tot minimalizam io, da' Pişti, agasant, tot insista. La un moment dat, îmi sare muştaru' şi-i zic gagicii: „Auzi, io îi răspund în locu' tău!”. Tipa, cu umor, acceptă pe loc: „Scrie-i ce vrei, că m-a omorât toată ziua!”. Mă concentrez şi tastez: „Auzi, Pişti, hai să ne fu...m!”. Ăia din birou, cu Sandu Calmâcu în frunte, să leşine. Sus, la patru, Pişti cre' că a transpirat instantaneu. După o pauză de fo două minute, vine şi răspunsul: „Unde şi când?”. Să ne tăvălim de râs. Guşterul muşcase nada.

 

„Pişti! Am venit!”

 

Deliberez scurt şi fac o propunere de nerefuzat: „În cinşpe minute, în toaleta fetelor de la etajul III”. Pişti n-a mai stat pe gânduri: „Te găsesc acolo?”. Deja, în jurul meu se adunase toată secţia „Social”. Atunci am plasat “decisiva”: „Mergi acolo şi mă aştepţi în cabina din mijloc!”. Confirmarea a fost spontană: „OK!”. Bă, vere, momentu' nu putea fi ratat. Dau fuga la fotografi să iau un pozar cu mine. Ghinion. Din trei fotoreporteri nu era niciunu' în redacţie. Noroc că aveam un telefon mai de soi, cu cameră şi blitz incorporat, primit de pomană de la Dan Bucura care tocmai îşi luase unu' nou. Îi zic Ştefaniei: „Fii atentă, mergem împreună şi, când intrăm în budă, ţocăi din tocurile tale şi spui tare: «Pişti! Am venit! Eşti aici?»”. Zis şi executat. Intru io în WC, păş-păş, cu demoazela în spatele meu. Mă plasez la fo doi metri de uşa în spatele căreia se afla Pişti, tipa îşi recită replica şi, oroare! Uşa se deschide şi în cadru apare „prădătorul sexual” cu nădragii în vine şi braţele deschise. I-am tras un blitz în meclă de l-am zăpăcit total. S-a înmuiat, la propriu, în toate cele. Până să realizeze ce i s-a întâmplat am şters-o urgent, că mi-era frică să nu sară la bătaie.

 

Upercut-ul lui Alecu şi „încălzirea” lui Pişti

 

Urc în biroul nostru de la „Investigaţii” şi-i povestesc lui Dumitru Manolache, secretarul general de redacţie, toată tărăşenia. Ăla, om credincios, să facă AVC: „Bă, ej nebun! Îl bagi la balamuc!”. În câteva minute ştia tot ziarul povestea. Lu' Pişti i-a luat cam un sfert de oră să se dezmeticească. Dă năvală pe uşă, se uită la mine ca un asasin plătit şi şuieră: „Aşa ceva nu se face!”. La care Mitică îi mai dă, şi el, una în plex: „Ba da, Pişti, tocma' că se face!”. Ăla, din negru ce era, se face vânăt, îşi ia servieta şi dă să plece. Numa' că dă nas în nas cu Alecu care, fără milă, şi hâtru cum îl ştim, îi dă lovitura de graţie: „Ce faci, Pişti? Am auzit că ţi-ai dat întâlnire cu Mihnea în WC la fete!”. Pişti a plecat, n-a venit două zile la serviciu, şi o săptămână nu că n-a vorbit cu mine, da' nici nu m-a privit în ochi. Într-un final, l-am luat cu mine la fosta bodegă Bucegi, zisă „Geamuri multe” - de la Dimitrov, pe lângă Piaţa Iancului – şi l-am cinstit, de împăciuire, cu două baterii de vin şi o pastramă de oaie. Nu m-am putut abţine, însă, să nu-l întreb: „Bă, Pişti, da' de ce erai bă cu pantalonii în vine?”. Răspunsul m-a dezarmat până şi pe mine, om care a văzut şi auzit multe: „Mă pregăteam şi io Mihnea. Mă încălzeam. Să nu mă fac de râs!”.

P.S. Apropo, poza nu mi-a ieşit că mi-a tremurat mâna de emoţie. Da' el n-a aflat asta nici până astăzi. Îi rog frumos pe cei care cunosc personajul şi ştiu de antologica farsă să nu îi pomenească numele în vreun comentariu. Îi ajunge ce-a păţit atunci.