Saudiții se felicită: „L-am luat pe unul dintre cei mai mari antrenori din Europa”
- Andrei Călin
- 17 octombrie 2014, 13:08
Seful echipei saudite Al Ittihad este foarte încântat pentru că, după multe tentative eșuate, a reușit să-l convingă pe Victor Pițurcă să semneze cu formația sa. Oficialul este convins că a pus mâna pe o nestemată, iar fostul selecționer este unul dintre cei mai mari antrenori ai „Bătrânului Continent”.
Ibrahim Al Balawi, președintele formației Al Ittihad, jubilează după ce a ajuns la o înțelegere cu Victor Pițurcă, despre care crede că este unul dintre cei mai importanți antrenori din fotbalul european.
„Suntem fericiţi că l-am luat pe unul dintre cei mai buni antrenori din Europa. E un nume mare. E un om extraordinar de bun. Negocierile au decurs conform planului. Piţurcă are calităţi, are o tactică interesantă şi frumoasă şi voi ştiţi mai bine decât mine cum a antrenat echipa României, cu care a ajuns pe locul 23 în lume. Piţurcă va decide dacă va transfera vreun fotbalist român. Nu este vorba despre bani, el vrea să facă o nouă încercare ca antrenor. Am început campionatul de 5-6 etape, vrem să facem o echipă puternică””, a spus sauditul pentru sport.ro.