Şase milioane de locuri de muncă create, dacă UE ar urca ţinta de reducere a emisiilor de CO2 la 30%

Şase milioane de locuri de muncă create, dacă UE ar urca ţinta de reducere a emisiilor de CO2 la 30%

Şase milioane de noi locuri de muncă ar putea fi create la nivel european, dacă UE şi-ar asuma creşterea ţintei de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, de la 20% la 30% până în 2020, potrivit rezultatelor unui studiu citat de Greenpeace într-un comunicat de presă.

Reprezentantul permanent al Germaniei la Bruxelles a prezentat, la începutul acestei săptămâni, un studiu despre cele mai importante beneficii ale UE în cazul trecerii la obiectivul de reducere a emisiilor de carbon cu 30% până în 2020. Astfel, pe lângă crearea locurilor de muncă, alte efecte pozitive ar fi şi creşterea nivelului de investiţii cu 25% şi accelerarea ratei de dezvoltare economică. Raportul prezintă lucrurile clar: cu cât Europa îşi va reduce mai mult emisiile de gaze cu efect de seră, cu-atât beneficiile sale pe plan economic şi social vor fi mai mari, iar acest lucru este valabil atât pentru ţările dezvoltate, cât şi pentru cele nou-intrate în Uniune. Temerile exprimate de către unele grupuri din cadrul industriilor şi reluate recent de către comisarul pe teme de energie Günther Oettinger, conform cărora trecerea la 30% ar duce la dezindustrializarea UE, sunt dovedite nefondate de către prezentul raport. Greenpeace cere sprijinul autorităţilor române De altfel, autorii studiului arată că trecerea la obiectivul de 30% nu este crucială doar pentru climă, ci este de asemenea esenţială pentru revitalizarea economiei în Europa. Obiectivul existent, de 20%, este prea slab pentru a stimula ieşirea din criza financiară, în termeni de investiţii şi de locuri de muncă noi. Experţii avertizează că, dacă UE nu alege acum trecerea la obiectivul de 30% reducere CO2, economia Europei va scădea cu mult sub nivelul de dinainte de criză. Anul trecut, Comisia Europeană a demonstrat că trecerea de la obiectivul de 20% reducere CO2 la cel de 30% este mult mai puţin costisitoare decât se credea. Odată cu acest studiu devine clar că, dacă Europa vrea să rămână o economie-lider, puternică, menţinerea obiectivului de 20% nu mai este o opţiune. Greenpeace face apel miniştrii mediului, economiei şi la primul-ministru pentru sprijinirea trecerii imediate la obiectivul de 30% reducere a emisiilor de CO2 până în 2020.

Ne puteți urmări și pe Google News