Cam la ora 22 am coborât din metrou la Victoriei. În fața mea era un tânăr, după chip și ținută, genul periculos. L-am remarcat la Unirii, când a urcat.
Deoarece nu a dat năvală, a așteptat într-o parte să coboare lumea și pentru că în mână avea o plasă transparentă cu mai multe caserole cu mâncare.
El mergea în fața mea și dintr-o dată îi apare în față un alt tânăr. „Frățioare, dă-mi și mie un leu.” Ăsta a dat din cap că nu și și-a văzut de drum. Celălalt a strigat după el: „Ce oameni, îi ceri un leu și nici măcar nu răspunde.” Tânărul s-a întors și-a pus plasa jos, l-a luat de guler și l-a lipit de perete.
- De ce-ți trebuie un leu?
- Să-mi iau ceva de mâncare, n-am mâncat nimic, să moară mama.
- Băi, nenorocitule! Îți trebuie un leu să-ți iei droguri. Băi, distrusule, de ce minți?
Ăla a dat să nege.
- Tu crezi că eu nu știu? Știi de unde știu, bă? Că și eu am fost ca tine, un distrus. Bă, tu ai mamă?
A dat din cap că da.
- Dacă ai mamă, revino-ți. Nu ai dreptul să-i faci asta. Dacă nu poți, du-te și te spânzură. Măcar te știe mort nu pierdut. Mama mea a murit. Din cauza mea a murit.
L-a mai zgâlțâit de câteva ori și-a luat plasa și i-a mai spus peste umăr: Du-te, bă și fă-te om!
Am ajuns la scările rulante. Tânărul era pe treapta din spatele meu. Doar noi doi. M-am întors și i-am zâmbit. Când am ajuns sus, eu am luat-o în dreapta, el în stânga. L-am auzit. „Sărut mâna. Mamă.”
(Sursa: FB)
Recomandările noastre
