Săptămâna Europeană a Sportului se deschide cu un omagiu adus fostului mare hocheist Doru Tureanu

Săptămâna Europeană a Sportului se deschide cu un omagiu adus fostului mare hocheist Doru Tureanusursa: Facebook

Sectorul 4 al Municipiului București și Centrul Sportiv Berceni Arena, împreună cu Agenția Națională pentru Sport organizează evenimentul dedicat deschiderii oficiale a Săptămânii Europene a Sportului 2026, inițiativă europeană desfășurată în perioada 23–30 septembrie, sub îndemnul #BeActive.

Săptămâna Europeană a Sportului se deschide cu un omagiu adus fostului mare hocheist Doru Tureanu

Ediția din acest an are o semnificație aparte pentru sportul românesc, marcând un moment simbolic: redenumirea Centrului Sportiv Berceni Arena în Patinoarul „Doru Tureanu”, ca omagiu adus uneia dintre personalitățile de referință ale hocheiului românesc și în semn de recunoaștere a unei cariere remarcabile dedicate sportului de performanță.

Ceremonia va reuni reprezentanți ai autorităților publice și ai lumii sportului, ambasadori #BeActive, membri ai familiei lui Doru Tureanu, foști colegi și prieteni, sportivi, reprezentanți ai cluburilor și federațiilor sportive, precum și reprezentanți ai mass-media.

sursa: Facebook

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Patinoarul Berceni Arena, Str. Drumul Jilavei nr. 2, după următorul program:

  • 11:00 – Deschiderea oficială a evenimentului #BeActive;
  • 12:30 – Conferință de presă dedicată momentului special de omagiere a marelui hocheist Doru Tureanu;
  • 13:00–13:30 – Meci demonstrativ de hochei pentru copii: ASC Triumf – Steaua Rangers.