Sancțiunile SUA împotriva companiilor petroliere ruse opresc ieftinirile din Republica Moldova
- Sanda Frunze
- 25 octombrie 2025, 16:04
Combustibil. Sursa foto: Flynt | Dreamstime.com
Republica Moldova. Ieftinirile în lanț la carburanți, înregistrate în ultima lună în Republica Moldova, au fost întrerupte temporar. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat scumpiri moderate pentru perioada 25–27 octombrie 2025: prețul benzinei crește cu 4 bani, iar cel al motorinei cu 6 bani. În consecință, un litru de benzină va fi vândut cu 22,48 lei, iar unul de motorină cu 19,26 lei.
Potrivit autorităților, aceste ajustări nu sunt legate de sancțiunile economice impuse de Statele Unite asupra companiilor petroliere ruse Rosneft și Lukoil, ci de oscilațiile naturale ale cotațiilor internaționale la țiței.
„Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică continuă să monitorizeze atent evoluțiile pe piețele petroliere globale. Actualul mecanism de formare a prețurilor este unul transparent și corect, reflectând fidel tendințele internaționale”, se arată în comunicatul ANRE.

Sursa foto: ANRE
Ministerul Energiei: Sancțiunile SUA nu afectează piața petrolieră moldovenească
La rândul său, Ministerul Energiei dă asigurări că piața internă a produselor petroliere rămâne stabilă și nu există riscuri de întrerupere a aprovizionării. Decizia Statelor Unite de a impune sancțiuni împotriva companiilor ruse Rosneft și Lukoil, inclusiv asupra filialelor acestora,nu are efect direct asupra Republicii Moldova.
„Cotațiile internaționale ale petrolului au înregistrat pe 23 octombrie o creștere temporară de circa 5%, după ce Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA a anunțat sancțiuni asupra principalelor companii petroliere ruse. Însă OPEC a anunțat imediat că este pregătită să-și crească producția pentru a stabiliza piața globală”, explică ministerul.

Sursa foto: Guvernul Republicii Moldova
Conform datelor oficiale, Lukoil Moldova are o rețea de peste 100 de stații de alimentare și controlează circa 30% din importurile de carburanți ale țării. Chiar și în ipoteza unei retrageri a companiei de pe piață, alți operatori ar putea prelua fără dificultate cota sa.
Expert: „Rânduri la benzinării sunt doar în Rusia. La noi nu va fi așa ceva”
Expertul în politici energetice din cadrul Comunității Watchdog.md, Eugen Muravschi, respinge categoric speculațiile potrivit cărora Republica Moldova s-ar putea confrunta cu lipsă de combustibil sau cu scumpiri masive.
„Este doar o tentativă de a semăna panică. Rânduri la benzinării sunt doar în Rusia. La noi așa ceva nu este și nu va fi. Lukoil Moldova nu este unicul jucător de pe piață, chiar dacă e printre cei mai mari. Există și alți importatori care pot acoperi cota acestei companii, dacă va fi nevoie”, a declarat Muravschi.
Potrivit lui, sancțiunile SUA se aplică automat doar asupra activelor companiilor vizate din Statele Unite, iar pentru subsidiarele din alte țări decizia se ia individual. „Aplicarea sancțiunilor nu este automată, ci la discreția autorităților din fiecare stat”, a precizat expertul.
O perioadă de tranziție și scenarii alternative
Muravschi subliniază că autoritățile moldovenești dispun de o perioadă de tranziție pentru a preveni orice perturbare pe piață. În acest timp, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și Ministerul Energiei pot lua măsuri precum vânzarea activelor Lukoil către alți operatori europeni sau schimbarea proprietarului companiei.
„Există pârghii legale și economice clare pentru a garanta continuitatea aprovizionării. Nu există niciun motiv de îngrijorare pentru populație”, a menționat expertul.
Piața globală s-a stabilizat rapid
Evoluțiile de pe bursele internaționale confirmă stabilitatea de ansamblu.
„Pe 23 octombrie, după anunțul de la Washington, prețul petrolului la bursă a crescut cu 5%. Importatorii din China și India au semnalat că vor căuta surse alternative de țiței pentru a evita sancțiunile SUA. Dar prețurile s-au stabilizat a doua zi, după ce OPEC a anunțat că va crește producția pentru a face față cererii globale. Decizia OPEC menține piața stabilă chiar dacă petrolul rusesc rămâne sub sancțiuni”, a explicat Muravschi.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, impune sancțiuni împotriva celor mai mari două companii petroliere rusești, Rosneft și Lukoil. Decizia vine după blocarea unui nou summit cu Vladimir Putin la Budapesta și pe fondul frustrării liderului american legate de lipsa unor progrese în negocierile de pace.