SANCȚIUNI dure ale ANPC pe LITORAL. Amenzi de trei milioane lei, 100 de terase și restaurante închise
- Feri Predescu
- 3 septembrie 2018, 12:36
Comisarii ANPC care, în ultimele două luni, și-au desfășura activitatea pe litoral au efectuat aproape 1000 de controale la agenții economici, pesdte 90% fiind sancționați pentru încălcări ale normelor privind protecția consumatorilor.
Potrivit ANPC, în lunile iulie și august, comisarii ANPC care și-au desfășurat activitatea în cadrul structurii pentru protecția consumatorilor „Comandament Litoral 2018” au realizat un număr de 895 acțiuni de control la operatorii economici. La 760 dintre aceștia, s-au constatat abateri, iar la 60, s-au dispus măsuri de remediere. În urma acțiunilor de controlefectuate, au fost aplicate peste 1000 de sancțiuni din care 560 de avertismente și 485 de amenzi contravenționale în valoare de trei milioane de lei, sumă din care s-au incasat deja 350.000 lei.
Alte măsuri dispuse de comisarii ANPC, pe litoral, au fost oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de 225.000 lei. Au fost oprite definitiv de la comercializare și scoase din circuitul consumului uman, produse in valoare de 165.000 de lei. A fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciului, pâna la remedierea deficientelor constatate, pentru un număr de 91 de operatori economici.
În intervalul iulie-august au fost, astfel, verificat, peste 390 de restaurante, terase, pizzerii, baruri, aproape 250 de hoteluri, căsuțe, campinguri, vile, cel puțin 150 de unităti de comercializare produse alimentare și peste 100 de magazine nealimentare.