SALARIUL MINIM se MAJOREAZĂ de la 1 ianuarie. Spaniolii sunt în culmea fericirii

SALARIUL MINIM se MAJOREAZĂ de la 1 ianuarie. Spaniolii sunt în culmea fericirii

Veste bună pentru spanioli. Salariul minim se va majora cu 22% începând cu 1 ianuarie 2019, astfel ajungând la 900 de euro.

Spania, a patra economie a zonei euro, va majora cu 22% salariul minim lunar, la 900 de euro (1.019 dolari), a anunţat miercuri premierul Pedro Sanchez, scrie Antena3.

Majorarea, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019, a fost acceptată împreună cu partidul Podemos, ca parte a eforturilor premierului socialist de a obţine suficient sprijin pentru adoptarea în Parlament a proiectului de buget pe 2019.

Guvernul de la Madrid ar urma să aprobe prin decret această creştere într-o şedinţă excepţională, în data de 21 decembrie, la Barcelona. Reuniunea va trimite un semnal că Executivul vrea să sprijine „prosperitatea pentru toate teritoriile”, a afirmat Sanchez.

Ne puteți urmări și pe Google News

Spania ar urma să înregistreze o creştere economică de 2,6% în 2018 şi de 2,3% în 2019, peste media din UE.