La primăvara acestui an, Stacie Crimm, din statul american Oklahoma, a aflat că va deveni mămică. În vârstă de 41 de ani, şi după multe încercări de a rămâne însărcinată, vestea dată de ginecolog a fost mai mult decât o surpriză.

Perspectiva că îşi va creşte singură copilul nu a intimidat-o.

În zilele care au urmat, însă, Stacie Crimm a început să manifeste diferite simptome anormale pentru o femeie însărcinată. A început să aibă migrene puternice şi probleme severe cu vederea.

"Sunt îngrijorată pentru acest copil. Sper să trăiesc suficient pentru a-l putea avea", îi scria Stacie fratelui său, Ray, într-un SMS, înainte de a-şi face analizele. "Dacă se întâmplă ceva cu mine să ai grijă de copil", l-a rugat Stacie, fără să ştie ce diagnostic sumbru avea să primească de la medicii.

În luna iulie, la trei luni după ce a aflat că este însărcinată, Stacie Crimm a descoperit că are cancer la creier şi la gât. Recomandarea specialiştilor: întreruperea sarcinii şi chimioterapie.

Pusă în faţa dificilei situaţii de a alege între viaţa ei şi a copilului nenăscut, Stacie a decis să ignore tratamentul pentru a-i da o şansă micuţei Dottie Mae.

Fără tratament, boala a avansat într-un ritm accelerat

O lună mai târziu, pe 16 august, însarcinată în nici şapte luni, Stacie a fost dusă de urgenţă la spital. Analizele au arătat că avea mai multe tumori cerebrale.

Pe 18 august, Stacie a făcut un atac de cord. Medicii au reuşit să o resusciteze, iar câteva minute mai târziu, în urma unei operaţii de cezariană, venea pe lume Dottie Mae.

Bebeluşul, care cântărea doar o treime din greutatea normală a unui nou-născut, a fost transportat de urgenţă la secţia de neonatologie, unde medicii i-au fost alături în primele zile de viaţă.

Între timp, mama ei se afla într-o altă clădire a spitalului, la Terapie Intensivă. Starea de sănătate a amândurora era gravă. Medicii lui Stacie nu o puteau transporta să-şi vadă fetiţa, iar doctorii pediatri nu o puteau duce pe Dotti să-şi întâlnească mama, fiind conectată şi ea la aparate.

La câteva zile de la operaţia de cezariană, Stacie putea respira fără ajutorul aparatelor. Dar cancerul îi atacase deja un ochi şi îi paralizase parţial gâtul. Astfel, când vorbea era dificil de înţeles. Din cauza medicamentelor era mai mult în stare de inconştienţă şi nu a putut semna nici certificatul de naştere al fiicei sale.

"Pentru că niciuna dintre ele nu putea fi transportată, mergeam la Dottie şi îi făceam poze, apoi mă întorceam la Stacie şi i le arătam. Plângea şi spunea că îşi doreşte să-ţi ţină fiica în braţe. Am încercat să fac tot posibilul, dar medicii au spus că este imposibil pentru ea să fie deplasată", a rememorat fratele lui Stacie evenimentele de acum şase săptămâni.

Apoi, pe 8 septembrie, Stacie a făcut un al doilea atac de cord. Medicii au resuscitat-o şi de această dată, dar au anunţat că mai are doar câteva zile de viaţă.

Acesta a fost momentul în care cadrele medicale au riscat şi, cu ajutorul unui incubator performant, au deplasat-o pe Dottie.

"Ştiam despre efortul medicilor şi a asistentelor de a găsi o soluţie pentru ca Stacie să-şi vadă, măcar odată, fiica. Dar nu am vrut să-i spun nimic, pentru a nu-i da speranţe false. Apoi am aflat că asistentele o vor aduce pe Dottie şi i-am dat vestea surorii mele. Asistenta a aşezat-o la pieptul ei. S-au privit amândouă minute bune. Nimeni nu spunea nimic. A fost un moment perfect", a mai spus unchiul micuţei Dottie.

Trei zile mai târziu, Stacie a pierdut lupta cu cancerul, iar pe 14 septembrie, la nici o lună de la naştere, a avut loc şi înmormântarea.

Dottie Mae, micuţa pentru care Stacie a ales să se sacrifice, locuieşte acum cu unchiul său, cu soţia acestuia şi cei patru verişori.

Pe 16 octombrie, Dottie a împlinit două luni.

<iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/vQqMxOyvD1Y" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>