Rezultatele la Evaluarea Naţională. Peste 800 de elevi au obținut media 10

Rezultatele la Evaluarea Naţională. Peste 800 de elevi au obținut media 10

S-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională în unităţile de învăţământ şi pe site-ul evaluarea.edu.ro.

În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale, după soluţionarea contestaţiilor.

Aşadar, pentru prima oară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului. Evaluarea Naţională a fost susţinută în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.

Rezultatele pot fi văzute pe evaluarea.edu.ro.

Peste 76% dintre elevii de clasa a 8-a care au susţinut examenul de Evaluare naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. Astfel, 135.101 candidaţi din totalul de 160.468 au obţinut notă de trecere. 839 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10.

839 de candidați din cei 160.468 care au susținut Evaluarea Națională în această sesiune au obținut media 10. Pe județe, cele mai multe medii de 10 au fost în Cluj.

Top 10 cu cele mai multe note de zece:

-Cluj - 66 -Iași - 46 -Argeș - 42 -Brașov - 30 -Olt - 25 -Galați - 23 -Bacău/Alba - 22 -Timișoara/Vrancea 21 -Dâmbovița - 20 -Constanța/Suceava - 19

Situația statistică generală arată că dintre cei 160.468 candidați prezenți, 135.101 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.10%. Dintre aceștia, 839 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Ne puteți urmări și pe Google News