S-a decis în urmă cu doar câteva minute! Aceasta este modul de funcționare a școlilor în perioada următoare

S-a decis în urmă cu doar câteva minute! Aceasta este modul de funcționare a școlilor în perioada următoare Sursa foto: Arhiva EVZ

În urmă cu puțin timp, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat hotărârea cu privire la modul de funcționare a școlilor pe perioada următoare. Aceasta va fi urmată de un ordin de ministru și va fi publicată în Monitorul Oficial. Ministrul Sorin Cîmpeanu a vorbit despre modul în care elevii vor urma cursurile.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat vineri dimineața faptul că școlile și grădinițele unde rata de vaccinare în rândul personalului este de peste 60% vor începe orele în format fizic. Celelalte instituții de învățământ își vor desfășura activitatea în format online. Același lucru se arată și în Hotărârea nr. 99 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care a fost aprobată în urmă cu puțin timp și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

Conform statisticelor, din toți cei 2,9 milioane de elevi înscriși, doar 1,8 milioane ar urma să meargă la școală în format fizic. Aproximativ 70% din școlile și grădinițele din Capitală vor începe cursurile fizic.

O modificare s-a produs și în cazul vacanței de iarnă. Aceasta începe pe 23 decembrie, însă este mai scurtă pentru elevii din gimnaziu și liceu. Ei se întorc la școală imediat după intrarea în noul an, pe 3 ianuarie. În cazul elevilor din învățământul primar, aceștia vor reveni din vacanță pe 10 ianuarie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Hotărârea CNSU:

Art.1 – Se propune ca, pentru adaptarea modalității de desfășurare a cursurilor din cadrul unităților de învățământ la contextul epidemiologic actual, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății să modifice Ordinul comun nr. 5.338/ 2.015/01.11.2021 aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 cu modificările și completările ulterioare, în sensul prevederii următoarelor scenarii:

a) desfășurarea cursurilor zilnice, cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat; b) desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60% din personal este vaccinat; c) desfășurarea cursurilor cu participarea fizică la nivelul tuturor unitățile de învățământ special indiferent de procentul de vaccinare al personalului.

Art.2 – Măsurile prevăzute la art. 1 produc efecte doar în situația aprobării lor prin Ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.

Vineri dimineață, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a făcut declarații legate de deschiderea școlilor și modul în care acestea vor funcționa. "Elevii de clasa a opta vor avea o teză mai puțin, iar cei de liceu la fel. Clasele V-VII vor avea teze la matematică și română. Ordinele de ministru au fost semnat și transmise la Monitorul Oficial. Al treilea ordin este pregătit pentru începerea școlii în 8 noeimbrie. E în derulare ședința CNSU și în scurt timp va fi validată hotărârea", se arată în declarațiile acestuia.