S-a DECIS. Când se judecă eliberarea lui Gică Popescu

S-a DECIS. Când se judecă eliberarea lui Gică Popescu

Judecătoria Sectorului 4 a stabilit pentru 5 octombrie data când va judeca cererea de eliberare condiționată din închisoare a lui Gheorghe Popescu, fostul căpitan al naționalei, care execută la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor din fotbal.

O comisie din cadrul Penitenciarului Jilava a propus, săptămâna trecută, eliberarea condiționată a lui Gheorghe Popescu, acesta îndeplinind toate condițiile necesare, inclusiv executarea a jumătate din pedeapsă.

La calcularea zilelor executate în închisoare, comisia a avut în vedere și munca prestată de Gheorghe Popescu, precum și faptul că el a scris mai multe cărți, informeaza Agerpres.

De altfel, ca urmare a comportamentului bun avut în detenție, Gheorghe Popescu a beneficiat de mai multe recompense, inclusiv acordarea unor zile de permisie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 4 martie 2014, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Gheorghe Popescu în dosarul transferurilor din fotbal la trei ani, o lună și zece zile de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, el având și interdicția de a fi reprezentant al unui club de fotbal pe durata unui an după ce va fi eliberat din penitenciar.