S-a dat START pentru COLONIZAREA Lunii! OPT studenți au ȘANSA de a intra în ISTORIE

S-a dat START pentru COLONIZAREA Lunii! OPT studenți au ȘANSA de a intra în ISTORIE

Omenirea face primii pași pentru colonizarea Lunii, anunță AFP. Inițiativa aparține Chinei, una dintre puterile lumii.

Guvernul de la Beijing a anunțat prima măsură în vederea colonizării Lunii. Opt studenți chinezi vor sta izolați timp de 365 de zile într-un laborator închis care simulează perfect mediul de pe Lună. 

Patru studenți ai universității chineze din Beijing, specializată în cercetare astronautică, au intrat miercuri într-un modul de 160 mp numit Yuegong-1 (Palatul lunar — 1), a anunțat agenția chineză Xinhua citată de Agerpres.

Acești studenți vor trăi în acest laborator izolat pentru a simula o misiune lungă autonomă, fără niciun fel de aport exterior, potrivit sursei citate.

Deșeurile umane vor fi tratate prin biofermentație, iar plante și legume experimentale vor fi cultivate cu ajutorul unor derivați din deșeurile alimentare și menajere.

Distribuția acestora se va face pe etape, precizează chinezii. Doi bărbați și două femei au intrat miercuri în laborator pentru o primă ședere de 60 de zile. Ei vor fi înlocuiți de un alt grup de patru persoane, care vor rămâne 200 de zile. Apoi primii vor reveni pentru o ultimă perioadă de 105 zile, ceea ce va face ca perioada totală petrecută în laborator să fie de un an de zile.

 

Ne puteți urmări și pe Google News