S-a ANUNȚAT ora la care Simona Halep va juca meciul din „SFERTURILE” de la Miami. Românca are ocazia să rescrie ISTORIE în tenis
- Andrei Călin
- 1 aprilie 2015, 01:16
Simona Halep va juca, miercuri noaptea, de la ora 02.00 (în direct la Dolce Sport 1 și LIVE TEXT pe evz.ro), o partidă extrem de importantă, contra americancei Sloane Stephens, în „sferturile” turneului de la Miami.
Simona Halep joacă un meci ce are o miză uriașă. Sportiva din Constanța evoluează, miercuri noapte, de la ora 02.00, în direct la Dolce Sport 1 și LIVE TEXT pe ev.ro, în sferturile de finală ale turneului de la Miami (SUA). Adversară îi va fi americanca Sloane Stephens, o tenismenă în vârstă de 22 de ani, ce se situează pe locul al 45-lea în ierarhia WTA. Partida îi oferă Simonei prilejul de a scrie istorie în tenis. Românca s-ar apropia la doi pași de câștigare turneului din Florida, după ce s-a impus la Indian Wells.
Anul trecut, nicio jucătoare din circuit nu a reușit să își adjudece consecutiv două competiții. Mai mult, Simona are șanse de a pătrunde în grupul select al jucătoarelor care s-au impus, în același an, la Indian Wells și Miami. Doar Steffi Graf (Germania) și Kim Clijtesr (Belgia) au reușit „dubla”. Nemțoaica a bifat chiar de două ori „eventul”; în 1994 și 1996, iar belgianca a triumfat în 2005.