RUȘINE DE PROPORȚII LA HANDBAL. Naționala masculină a ratat calificarea în preliminariile Campionatului European!

RUȘINE DE PROPORȚII LA HANDBAL. Naționala masculină a ratat calificarea în preliminariile Campionatului European!

Tricolorii au pierdut, astăzi, returul cu reprezentativa similară a Finlandei.

Naționala masculină de handbal a ajuns la cel mai jos nivel posibil. Tricolorii au reușit, astăzi, să fie umiliți de prima reprezentativă a Finlandei și să rateze calificarea în preliminariile Campionatului European din 2016. România a pierdut, în deplasare, în returul play-off-ului, scor 29 - 32, după ce, la începutul acestei săptămâni obținuse o victorie modestă, acasă, scor 32 - 30.

„O să fie o mare rușine dacă nu ne vom califica în preliminariile Campionatului European”, a spus Eliodor Voica, selecționerul României, înaintea partidei. Finlanda este o națională inexistentă în handbal, făcând parte din lumea a 3-a a acestui sport, în timp ce, România, în perioada de glorie, a câștigat de 4 ori titlul mondial.