Rușii SCUMPESC gazul! Turcia va importa mai mult gaz rusesc, dar la un preț mai mare. Motivul
- Antonia Hendrik
- 29 octombrie 2016, 14:24
Grupul rus Gazprom a anunțat vineri că a majorat livrările de gaze naturale spre Turcia cu 9,3%, până la 82,1 milioane metri cubi pe zi, ca urmare a suspendării livrărilor de gaze naturale din Iran, Itar Tass.
"La cererea părții turce, începând cu data de 28 octombrie volumul livrărilor a fost majorat cu 9,3% până la 82,1 milioane metri cubi pe zi. La fel ca și în precedentele cazuri, Gazprom va satisface această cerere și va furniza Turciei un volum suplimentar de gaze naturale", se arată într-un comunicat de presă al Gazprom, potrivit bani.md.
Separat, un oficial iranian a anunțat că livrările de gaze naturale iraniene spre Turcia au fost oprite din cauza exploziei care a avut loc joi seară la un gazoduct din estul Turciei.
În topul celor mai mari piețe externe ale Gazprom, Turcia ocupă poziția secundă după Germania. În 2015, Gazprom a livrat Turciei o cantitate de 27 miliarde metri cubi de gaze naturale iar pentru acest an grupul rus și-a propus să livreze Turciei o cantitate de 24,5 miliarde metri cubi de gaze naturale, urmând ca în 2017 să livreze o cantitate de 25,1 miliarde metri cubi.