Interviul de senzație dat recent de Joseph Biden, în care acesta a spus că îl consideră pe Vladimir Putin un criminal, ne obligă să ne gândim că nu se întrevede vreo încălzire a legăturilor dintre SUA și Federaţia Rusă.

Dovada acestui lucru o constituie prezența constantă a navelor NATO în Marea Neagră, discuțiile referitoare la bazarea în Norvegia a purtătorilor strategici de rachete americani B-1, precum și la manevrele militare ale alianței în apropierea granițelor rusești.

Ultima dintre aceste manevre sunt exercițiile americano-canadiene “United Sting”, care au început zilele acestea în Arctica. Amuzant este faptul că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, de exemplu, nu vede vreun pericol militar din partea Rusiei, așa cum spunea în repetate rânduri, fără să uite să adauge, este adevărat, că Moscova se amestecă constant în treburile altor state: face presiuni asupra Ucrainei și Georgiei, efectuează atacuri cibernetice, otrăvește oameni în Marea Britanie, și, în general, posedă un arsenal de arme nucleare capabile să lovească ținte în orice parte a lumii. Stoltenberg vede riscuri similare și în puterea tot mai mare a Chinei.

Aceste declarații au predeterminat obiectivele călătoriei noului ministru american al apărării, Lloyd Austin, și a secretarului de stat Anthony Blinken în Hawaii, în Japonia, Coreea de Sud și în India. Oficialii nu au ascuns faptul că călătoria lor are ca scop formarea unui al doilea front în confruntarea cu Beijingul în regiunea India – Pacific.

Washingtonul intenționează să desfășoare în această zonă rachete cu rază medie și scurtă de acțiune și, în același timp, să câștige sprijinul militar din partea New Delhi. Iar Și pe lângă aceasta americanii au introdus sancțiuni împotriva indienilor pentru achiziționarea de sisteme de rachete sol-aer rusești S-400 “Triumph”.

Alianța cu SUA este profitabilă pentru indieni – aceștia obțin atât tehnologie, cât și capacitatea de a se opune Beijingului. Acesta din urmă, deși împărtășește opinia Washingtonului cu privire la câteva  probleme, cum ar fi, de exemplu, acordarea statutului internațional pentru Drumul Maritim de Nord și extracția neîntreruptă de carbon în regiunea arctică, s-a confruntat deja cu schimbarea cursului de politică externă al Statelor Unite, care consideră în acest moment că China reprezintă o serioasă amenințare.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a sosit luni într-o vizită de lucru în China. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, a remarcat faptul că “dezvoltarea legăturilor dintre cele două țări nu este îndreptată împotriva altor state, legăturile noastre sunt calme, libere și corecte”.

Se crează însă impresia că Rusia este interesată de această alianță într-o măsură mai mare decât China. “Moscova se pronunță pentru formarea celei mai largi coaliții de țări care se opun sancțiunilor unilaterale”, a declarat Lavrov.

Pentru Moscova este însă dificil să se bazeze pe Beijing în această chestiune. Fiind în conflict cu SUA, China rămâne de una singură.

Numai în intervalul 2001 – 2020 China a crescut de 12 ori numărul avioanelor de vânătoare de generație IV sau V, a sporit de la 90 de aeronave la 1.080 de avioane și de aproape 4,5 ori (de la 15 la 67 de unități) numărul navelor de luptă moderne de suprafață din clasele “fregată” și “distrugător”. China are deja Forțe Navale Militare capabile să concureze cu flota SUA. Iar Flota din Pacific a Federației Ruse în general nu se poate compara cu acestea.

În regiune se crează un triunghi de interese foarte dificil. Șeful Comandamentului Unit de apărare aerospațială din America de Nord, Glen Van Herk, s-a pronunțat în favoarea creării unei baze a Forțelor Militare Navale ale SUA în Alaska care să permită controlul navigației, pentru Rusia și China, pe coridorul strategic de transport din Asia în Europa.

În ianuarie 2018, Beijingul a dat publicității Cartea albă cu strategia sa arctică., document în care R.P.Chineză a declarat clar că are dreptul să participe la gestionarea Arcticii și a declarat, de asemenea, că includerea acestei regiuni în proiectul său global “O centură – un drum”.

În același an China încerca să închirieze sau chiar să cumpere un aerodrom militar în nordul Finlandei. Deocamdată nu a reușit să obțină acest lucru, însă în cazul Rusiei, se poate: terenul politic al Federației Ruse se restrânge, ceea ce înseamnă că nu Moscova stabilește regulile de constituire a alianțelor. Dacă se ține cont de faptul că China are deja o bază militară în Republica Djibouti din Africa, de ce o asemenea bază nu ar putea să-și facă apariția în puninsula Ciukotă?

Traducere: Rador