Rusia îi acuză pe ucraineni. Afirmația care a făcut Kremlinul să răbufnească. ''Este un spectacol bine regizat''

Rusia îi acuză pe ucraineni. Afirmația care a făcut Kremlinul să răbufnească. ''Este un spectacol bine regizat''Sursa: Kremlin

Comentând posibilitatea desfășurării unei investigații, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a remarcat că ''este necesar să ne gândim dacă este posibilă o investigație cu adevărat imparțială, neutră și neangajată''. Orice acuzație împotriva Rusiei cu privire la situația de la Bucea nu este doar nefondată, ci este ''un spectacol tragic bine pus în scenă'', le-a declarat marți purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, reporterilor.

'Insistăm în continuare că orice acuzații formulate împotriva părții ruse, împotriva militarilor ruşi nu este doar nefondate, dar acesta este un spectacol bine regizat, nimic mai mult decât un spectacol tragic'', a spus Peskov. El a amintit că mai devreme poziția părții ruse a fost prezentată destul de detaliat de către reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, precum și de Ministerul rus al Apărării. ''Au fost prezentate datele, dar există impresia că Occidentul colectiv efectiv a închis ochii și şi-a astupat urechile cu dopuri și nu doreşte să asculte nimic.

Aceasta, din păcate, este o realitate, noi, în pofida acestui fapt, încă mai avem în vedere să ne promovăm în mod intens argumentarea noastră'', a explicat Peskov. Nu este exclus să apară unele noi ştiri false despre militarii ruşi din Ucraina, consideră el. ''Ați auzit declarația purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării că este posibilă o nouă punere în scenă pentru a simula şi falsifica situații similare cu cele petrecute la Bucea. Prin urmare, acest lucru nu poate fi exclus, dar de fiecare dată vom discuta la modul insistent despre ceea ce este adevărat și ceea ce este inventat'', a adăugat Peskov.

Rușii nu recunosc nimic

Potrivit acestuia, întregul curs al evenimentelor, o cantitate uriaşă de date, fapte și alți parametri indică cert faptul că situația de la Bucea este un fals pentru a încerca să ne denigreze armata rusă.

Sursa foto: Kremlin

''Nu vor reuşi, îi îndemnăm din nou, în primul rând, pe membrii Consiliului de Securitate ai ONU, pe liderii țărilor occidentale să facă abstracție de la percepția emoțională, care nu se bazează pe nimic și efectiv să gândească cu capul și să încerce să compare faptele pentru a înțelege că ceea ce discutăm este un fals monstruos'', a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului. De asemenea, el a atras atenția asupra faptului că diplomații ruși continuă să încerce să transmită informații către Națiunile Unite.

"Diplomaţii noștri lucrează la ONU, activitatea lor continuă. Știți că le pun bețe în roți într-un mod fără precedent, blocând inițiativele noastre, dar, în ciuda acestui fapt, nu vom renunţa'', a conchis Peskov.