O ispită de la Insula Iubirii, traficată într-un bordel din Austria. A trecut prin chinuri groaznice

O ispită de la Insula Iubirii, traficată într-un bordel din Austria. A trecut prin chinuri groazniceProstituate. Sursa foto: pixabay

O ispită de la Insula Iubirii a fost traficată într-un bordel din Austria. Ea a povestit că nu avea voie să refuze niciun client și că era obligată să stea dezbrăcată și pe tocuri.

Roxana Rapailă, fosta ispită la „Insula Iubirii”, de pe Antena 1, a fost victima uneia dintre cele mai periculoase grupări de trafic de carne vie din România. Aceasta a ajuns sclavă sexuală în bordelurile austriece, dar a fost salvată de Daniel Dăncuță, fost mare boxer român.

Ea ar fi cunoscut un bărbat care vindea soluții pentru curățat ochelarii. Acesta folosea fete care abordau potențialii clienți în diferite centre comerciale, iar tânăra ar fi ajuns să lucreze pentru el. Roxana s-a îndrăgostit de el și a fost racolată prin metoda „Loverboy”.

Roxana Rapailă, traficată într-un bordel

Roxana a ajuns într-un bordel din Feldkirchen și a fost supusă unor chinuri groaznice. Victimele au declarat că nu aveau voie să refuze niciodată clienții și că erau nevoite să stea dezbrăcate pentru a îi atrage.

„Femeile trebuie să stea complet dezbrăcate și încălțate cu pantofi cu toc, așteptând să fie alese de clienții clubului. Nu aveam voie niciodată să refuzăm un client, indiferent de vârstă, de condiție fizică. Dacă am fi refuzat, am fi fost date afară”, este declarația uneia dintre victime.

Roxana Rapaila

O ispită de la Insula Iubirii, traficată într-un bordel din Austria. A trecut prin chinuri groaznice. Sursa foto Instagram

O altă victimă a declarat că primeau doar un prosop de baie și că nu aveau voie să îl folosească pentru a își acoperi zonele intime. Cele care nu respectau regulile erau date afară.

„Fiecare dintre noi primise un prosop de baie, dar nu aveam voie să îl folosim pentru a ne acoperi zonele intime, puteam doar să ne așezăm pe el. De asemenea, nu aveam voie să refuzăm vreun client, aceasta era condiția clubului. În situația în care am fi refuzat, am fi fost date imediat afară din club.”, a spus aceasta.

Erau obligate să facă bani mulți

Victimele erau obligate să fotografieze bonul de încasare a sumelor de bani obţinute de la clienți. Acestea trebuiau să muncească ore în șir pentru a strânge sume mari de bani.

„Traficant de carne vie: Te-am sunat. Ai muncit până acuma mereu? Victimă: Daa. Traficant de carne vie: Da’ pe Whatsapp, tot nu te-ai conectat, nu? Victimă: Poftim? Traficant de carne vie: Tot nu te-ai conectat la internet, nu? Victimă: Da’ nu am mai încercat. Da’ oricum vă pun poza. Mâine vă pun cu ce am făcut astăzi, nu? Nu v-am pus până acuma. Pot să vă comunic şi prin telefon dacă vreţi. Traficant de carne vie: Ce-ai făcut ieri? Victimă: 30…300. Traficant de carne vie: 300, ieri? Victimă: Da. Traficant de carne vie: Nu e bun deloc la ce lume a fost. Traficant de carne vie: Nu mai vorbi. Hai… Fă azi 1.000. Victimă: Cum? Traficant de carne vie: Fă 1.000, azi. Victimă: 1.000 nu ştiu dacă pot, da’ un pic mai mult, trebuie. Traficant de carne vie: Te pupă, tata atunci”.

daniel dancuta

O ispită de la Insula Iubirii, traficată într-un bordel din Austria. A trecut prin chinuri groaznice. Sursa foto Facebook

Daniel Dăncuță s-ar fi îndrăgostit de ea

Fosta ispită de la Insula Iubirii ar fi fost traficată de iubitul ei aproximativ trei luni, din iulie și până în septembrie 2015. Norocul ei a fost că l-a cunoscut pe Daniel Dăncuță, implicat în activități legate de infracționalitatea informatică și lider al lumii interlope. Fostul boxer s-ar fi îndrăgostit de Roxana și ar fi ajutat-o să scape din bordel.

Apoi, Roxana și-a făcut operații estetice și a participat la emisiunea „Burlacul”. Aceasta a mers și în calitate de ispită la show-ul „Insula Iubirii”, potrivit Gândul.