Procesul Roșia Montană. Klaus Iohannis, așteptări de la Guvern: „Măsuri de precauție”

Procesul Roșia Montană. Klaus Iohannis, așteptări de la Guvern: „Măsuri de precauție” Klaus Iohannis. Sursa foto: Arhiva EVZ

Președintele României a făcut precizări despre procesul Roșia Montană. În contextul în care România se află pe muchie de cuțit vizavi de acest aspect, Iohannis consideră că oficialii guvernamentali ar fi trebuit să își ia deja măsuri de precauție, implicit să fi plătit avocați.

Președintele a declarat, în contextul procesului pe care statul român îl are cu Gabriel Resources, că are speranțe legate de măsurile de precauție luate de Guvern. Următorul termen al procesului intentat țării  noastre pentru aurul de la Roșia Montană va avea loc pe 10 februarie.

Dosarul Roșia Montană. România pierde o sumă importantă

Klaus Iohannis nu se implică în acest caz, însă are așteptări mari de la Guvern. Șeful statului susține că Executivul ar fi trebuit să apeleze la avocați și să își ia măsuri de precauție.

„În primul rând, cred că e bine să așteptăm decizia să fim siguri care este ea. Cred că în înțelepciunea lui, Guvernul și-a luat măsuri de precauție, și-a angajat avocați și așa mai departe. Nu sunt parte a acestor discuții, dar aștept ca Guvernul să facă tot ceea ce este necesar”, a spus Șeful statului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce spune Ciolacu

Și premierul României a adus noi precizări legate de această situație. Marcel Ciolacu susține că se află în situația în care trebuie să soluționeze problemele lăsate de alți aleși. Acesta a dat asigurări că vor fi angajați avocați pentru apărarea României în acest context.

Procesul Roșia Montană. Klaus Iohannis, așteptări de la Guvern: „Măsuri de precauție”

Marcel Ciolacu. Sursă foto: Facebook

„Eu cel puțin m-am obișnuit ca notele de plată să-mi vină mie ca și prim-ministru pentru toate tâmpeniile făcute de alții. După vaccinuri și ședința de Guvern pe care o facem azi ca să contractăm o firmă de avocați ca să ne putem apăra ca și alte state din UE, înțeleg că până pe data de 10 februarie va  veni și o decizie definitivă în cazul Roșia Montană. ”, a spus premierul.

Totodată Marcel Ciolacu susține că ar urma o negociere cu cei care ar putea câștiga procesul.

„În ceea ce privește plățile, sunt ferm convins că vom avea o discuție cu cei care este posibil să câștige acest proces. Intâi și întâi să vedem instanța despre ce sumă va hotărî că stăm de vorba. Oricum vă promit că toate documentele, toate abuzurile, toate deciziile politice și administrative luate ca România să piardă acest proces am să vi le pun la dispoziție și românii să știe foarte clar cine a greșit în această speță.”, a declarat Ciolacu.

Procesul Roșia Montană. Klaus Iohannis, așteptări de la Guvern: „Măsuri de precauție”

Roșia Montană. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dosarul Roșia Montană. Sentința se va da peste câteva zile

Inițial, Gabriel Resources a solicitat despăgubiri în valoare de 3,3 miliarde de dolari. Tribunalul de arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) a declarat procedura închisă pe 14 septembrie 2023.

„Compania a inițiat arbitrajul în fața ICSID în iulie 2015, în temeiul tratatelor bilaterale de investiții Canada-România și Regatul Unit-România, ca urmare a refuzului ilegal al României de a autoriza proiectul minier de la Roșia Montană din România”, transmitea compania. Sentința în acest caz se va da pe 10 februarie.

În 2021, Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol. Din acest motiv, proiectele de exploatare minieră au fost interzise.