Ronaldo, vedeta din „Los Galacticos” - partea a doua

Ronaldo, vedeta din „Los Galacticos” - partea a doua

Real Madrid a reintrat, de la începutul acestei luni, în era „Galactică”.

Pe 1 iunie, Florentino Perez (62 de ani) a fost învestit în al doilea său mandat ca preşedinte al clubului din Madrid şi a început o nouă revoluţie în fotbalul european. Pe 8 iunie l-a transferat pe Kaka, de la AC Milan, pentru 65 de milioane de euro, şi s-a apropiat astfel, în plină criză mondială, de cel mai scump transfer din istoria fotbaului: Zinedine Zidane - în 2001, de la Juventus la Real Madrid, pentru 76 de milioane. Acest record a fost doborât ieri, când s-a oficializat transferul lui Cristiano Ronaldo, de la Manchester la Real, pentru incredibila sumă de 93 de milioane de euro!

„La solicitarea lui Cristiano, care şi-a exprimat din nou dorinţa de a pleca, United a fost de acord ca Real Madrid să negocieze cu fotbalistul”, a anunţat ieri site-ul clubului Manchester. Ronaldo costă cât 35 de kilometri de autostradă Transilvania sau cât investiţia uzinelor Dacia în SUV-ul „Duster”! Kaka - 25.000 de euro pe zi!

Salariul portughezului nu a fost încă stabilit. Până acum se ştie doar că brazilianul Kaka va câştiga 25.000 de euro pe zi! Preşedintele Florentino Perez a mai condus clubul din capitala Spaniei între 2000 şi 2006. În 2000, Perez l-a învins pe Lorenzo Sanz, promiţând că-l va aduce la echipă pe Luis Figo (pe atunci, la Barcelona). În 2001, li s-a alăturat madrilenilor şi Zinedine Zidane, moment în care a început era „Galacticilor”. Au urmat, pe rând, Ronaldo, David Beckham, Michael Owen şi Robinho. Cea mai mare performanţă a Realului galactic a fost câştigarea Ligii Campionilor, în 2002.

CUMPĂRĂTURI Transferurile lui Perez

Urmează: David Villa şi Raul Albiol (ambii de la Valencia), Xabi Alonso (Liverpool) şi Frank Ribery (Bayern München). În topul celor mai mari transferuri din istoria fotbalului, Florentino Perez are primele patru titluri: Cristiano Ronaldo (93), Zinedine Zidane (76), Kaka (65) şi Luis Figo (60). Cei patru au costat, în total, 294 de milioane de euro!

Ne puteți urmări și pe Google News