După ce Cristiano Rolando, „Regele” de la Juventus, a fost confirmat cu virusul chinezesc, acesta a fost transportat, joi, în Italia, în condiții de lux.

La două zile după ce s-a infectat, Ronaldo a ajuns cu un avion ambulanță în Italia. Aeronava care l-a transportat pe celebrul fotbalist pe aeroportul din Torino, orașul echipei sale de club, de unde a fost preluat cu o mașină.

Celebrul fotbalist a fost testat pozitiv cu noul coronavirus chiar înaintea meciului dintre Portugalia și Suedia, transmite Digi24.

Cristiano Ronaldo, testat pozitiv cu COVID-19

„Cristiano Ronaldo a fost scos din antrenamentul echipei naționale după un test pozitiv de COVID-19, astfel că nu va juca împotriva Suediei. Internaționalul portughez se simte bine, fără simptome, și este în izolare”, a fost anunțul făcut pe site-ul oficial.

În urma testului pozitiv, jucătorii rămași au fost supuși unor noi teste marți dimineață, toți cu rezultat negativ și sunt disponibili lui Fernando Santos pentru antrenament în această după-amiază, la Cidade do Futebol. Meciul pentru faza de calificare a Ligii Națiunilor, este programat pentru miercuri, la ora 19:45, la Alvalade, mai scrie pe site-ul oficial.

„Campionatul Mondial din 2022 va fi ultimul turneu la care voi juca pentru Portugalia”, a transmis Cristiano Ronaldo.

Dosar penal pe numele lui Ronaldo

La data de 4 octombrie, meciul dintre Juventus Torino și Napoli, din Serie A, a fost amânat. Oficialii „alb-negrilor” le-au cerut fotbaliștilor pregătiți de Andrea Pirlo să rămână în hotel, pentru că doi membri ai staff-ului tehnic aveau coronavirus.

Problema este legată de faptul că atacantul piemontezilor nu a respectat mai multe reguli.

Conform presei din Italia, procuratura din Torino a deschis un dosar penal pe numele atacantului portughez. „A încălcat articolul 650 din Codul Penal și va fi amendat”, au anunțat jurnaliștii italieni.

Mama lui Ronaldo, mesaj emoționant pe rețele sociale

Dolores Aveiro, mama celebrului fotbalist, a transmis un mesaj public pentru fiul ei.

„Dumnezeu le dă bătălii mari marilor războinici. Și este un alt război pe care îl vei câștiga, fiule!”, a tranmis mama lui Cristiano Ronaldo pe rețeaua de socializare.