Ronaldo continuă să lanseze atacuri asupra Realului
- Alexandru Toader
- 11 decembrie 2018, 00:02
Transferat în iulie la Juventus, starul portughez nu a ezitat să trimită noi înțepături fostei sale echipe de pe „Bernabeu”.
Cristiano Ronaldo (33 de ani) merge ceas la Juventus Torino, echipă la care a ajuns în această vară, pentru 117 milioane de euro (plus bonusuri), de la Real Madrid.
În prezent, lusitanul are un parcurs de minune la formația piemonteză, dar când vine vorba despre fosta sa echipă nu ezită să o critice.
Ronaldo a ajuns la Juve din cauza neînțelegilor cu președintele Realului, Florentino Perez. Oficialul de pe „Bernabeu” nu a dorit să îi satisfacă jucătorului cerințele salariale și astfel s-a produs transferul care a șocat lumea fotbalului. „Pentru el am fost doar un business. Simţeam că în interiorul clubului nu mai eram privit la fel ca la început”, spunea lusitanul în urmă cu două luni.
În cel mai nou interviu al său, Cristiano Ronaldo a vorbit despre atmosfera de la Juventus, dar, totodată, i-a înțepat și pe „galactici”. „Acesta este cel mai bun grup în care am jucat. La Juventus ne simțim cu adevărat ca o echipă, spre deosebire de alte locuri, unde unii jucători cred că sunt mai buni decât alții. Aici, toți sunt umili. Dacă Dybala sau Mandzukici nu marchează, tot îi vezi fericiți. Asta e ceva frumos”, a mărturist portughezul.
Dezamăgit că nu a primit „Balonul de Aur”
Cristiano Ronaldo nu s-a ferit nici să își exprime părerea sinceră despre desemnarea trofeului „Balonul de Aur” din acest an. Râvnitul premiu i-a revenit fostului său coleg de la Real, croatul Luka Modrici. Ronaldo a fost al doilea în clasamentul celui mai bun fotbalist al lumii.
„Cred ca meritam Balonul de Aur! Am făcut totul pe teren, iar cifrele nu mint! Dar nu e sfârșitul lumii, respect decizia și îl felicit pe Luka Modrici. Dezamăgire? Da, dar viața merge înainte și voi munci din greu pentru a-l câștiga anul viitor”, a spus Ronaldo, cvintuplu câștigător al „Balonului de Aur”, într-un interviu acordat cotidianului italian „Gazzetta dello Sport”.