Românii nu vor să ştie dacă suferă de DEMENŢĂ. Nu s-a înscris nimeni la campania de depsitare a acestei boli

Românii nu vor să ştie dacă suferă de DEMENŢĂ. Nu s-a înscris nimeni la campania de depsitare a acestei boli

Centrul Memoriei din Timișoara organizează o campanie de depistare a demenței, miercuri și joi, dar psihiatrii sunt dezamăgiți că nicio persoană nu s-a înscris până în ultima zi de dinaintea lansării acestei acțiuni.

„Deocamdată nu s-a înscris nicio persoană la aceste testări care vizează memoria, depresia și problemele legate de consumul de alcool. Din păcate, este pentru prima dată în zece ani când nu s-a înscris, încă, nimeni. Îi așteptăm, pentru că avem locuri”, a declarat marți dr. Aurora Heim, medic specialist psihiatru în cadrul Centrului Memoriei din Timișoara.

Potrivit acesteia, boala este gravă și, chiar dacă nu poate fi vindecată, demența poate fi depistată din timp, iar evoluția încetinită. Din păcate, pacienții se prezintă la medic când este prea târziu, iar boala atinge sectoarele cerebrale.

„Toți cei depistați sunt, practic, gravi și pot să spun că, din păcate, două treimi din cei pe care-i examinăm în fiecare lună au afectare cerebrală. Este un procent foarte mare, iar ceea ce ne îngrijorează este faptul că vârsta de depistare scade din ce în ce mai mult. Am ajuns să avem și pacienți de 45-50 de ani, deci sub vârsta de 65 de ani, când s-ar legitima apariția demenței, ceea ce este îngrijorător, ca fenomen", a afirmat psihiatrul Aurora Heim.

Ne puteți urmări și pe Google News