Marea majoritate a populaţiei României locuieşte în case construite între 1919 şi 1980, iar în 2016, 96% din locuinţele principale erau în proprietate personală.
În România aproximativ 7,4 milioane de gospodării şi peste 9 milioane de locuinţe. Predomină case separate, în jur de 60%, mai ales datorită mediului rural, unde incidenţa e de 97%.
Oferta creşte cu circa 50.000 de locuinţe pe an, iar câteva mii de case ies anual din fondul locativ datorită demolărilor sau al schimbării destinaţiilor. Totuşi rata de înnoire imobiliară este mult prea mică în raport cu vechimea stocului de locuinţe, susţine Petre Datculescu, director IRSOP.
Marea majoritate a populaţiei locuieşte în case construite între 1919 şi 1980. La nivel agregat, întreţinerea acestor locuinţe este problema principală a locuirii în România. Cercetările realizate de IRSOP pe eşantioane mari de gospodării arată că în mod constant între 60% şi 70% din populaţia adultă reclamă diverse forme de deteriorare sau insuficienţă locativă. În unele grupuri sociale procentul ajunge până la 85%. “O familie care semnalează probleme cu locuinţa trăieşte în condiţii de risc social. Iar când mulţi oameni trăiesc în locuinţe cu probleme, înseamnă că riscul este sistemic şi nu izolat. Problemele persistă sau se rezolvă greu pentru că un număr mare de oameni nu au acces la piaţa imobiliară. Mă refer la tineri, la vârstnici, la persoane sau familii cu venituri mici sau la cupluri cu copii. Aceste persoane au şanse mici să obţină un credit ipotecar”, spune Petre Datculescu, într-un interviu acordat Agerpres.
Înghesuiala locativă la români este neobişnuit de mare pentru o ţară europeană. După INS, aproape 60% din populaţia urbană trăieşte în maximum două camere. Într-un studiu IRSOP asupra clienţilor sistemului de economisire-creditare, unul din patru clienţi cu domiciliu la bloc locuia într-un apartament unde numărul colocatarilor era mai mare decât numărul camerelor de locuit.
Recomandările noastre
