Românii au economisit, dar inflația le-a mâncat economiile
- Iuliu Vlădescu
- 29 septembrie 2026, 13:31
Sursă foto: Unsplash
Averea financiară a gospodăriilor din România a avut o evoluție atipică în 2025, potrivit Allianz Global Wealth Report. Deși românii au continuat să economisească, pierderile înregistrate de investițiile financiare au contrabalansat o parte importantă din banii nou economisiți, iar activele financiare ale populației au scăzut cu 1,8% în termeni reali.
Românii au economisit, dar degeaba
România a fost astfel singurul stat membru al Uniunii Europene din Europa de Est analizat în raportul Allianz care a înregistrat o contracție reală a activelor financiare.
Potrivit ediției din 2026 a Allianz Global Wealth Report, activele financiare ale gospodăriilor din România au crescut nominal cu 5,4% în 2025, până la 268,6 miliarde de euro.
Ritmul a fost însă mult mai redus decât în 2024, când creșterea a fost de 10%, și s-a situat sub media Europei de Est, de 11,2%, precum și sub media globală, de 8,6%.
Titlurile financiare și-au pierdut valoarea
Una dintre principalele evoluții a fost scăderea valorii titlurilor financiare deținute de populație. Acestea s-au redus cu 8,2%, iar ponderea lor în portofoliile românilor a coborât de la 36,6% la 31,8%.
În schimb, asigurările și pensiile au înregistrat o creștere de 31,3%, cea mai mare din 2009 încoace, în timp ce depozitele populației au avansat cu 7,4%.

Titluri de stat TEZAUR. Sursa foto: Ministerul Finanțelor
Românii au economisit în continuare sume importante, însă economiile noi au scăzut cu 20,9%, până la 22,1 miliarde de euro. Chiar și așa, suma a reprezentat al doilea cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, după recordul din 2024.
Românii au active nete de peste 200 de miliarde de euro
Problema a fost reprezentată de pierderile din reevaluarea activelor, estimate la 8,4 miliarde de euro. Acestea au compensat o parte semnificativă din contribuția economiilor noi, de 22,1 miliarde de euro. În final, activele financiare brute au crescut cu numai 13,7 miliarde de euro.
La nivel global, situația a fost diferită: activele financiare au crescut cu 8,6%, până la un record de 268,4 trilioane de euro, iar aproximativ patru din cinci euro adăugați averii gospodăriilor au provenit din creșterea valorii activelor deținute.
În România, activele financiare nete au ajuns la 202,5 miliarde de euro, iar datoriile gospodăriilor au crescut cu 5,3%, până la 66,1 miliarde de euro. Averea financiară netă pe locuitor a fost de 10.710 euro, România ocupând locul 41 între țările analizate de Allianz.