România trimite, anual, în SUA, bunuri de două miliarde de dolari | Ziua Americii

România trimite, anual, în SUA, bunuri de două miliarde de dolari | Ziua Americii

SUA este unul dintre cei mai vechi parteneri comerciali ai României, cu investiții în sectoare cheie, cum ar fi industria auto și tehnologie. Exporturile către SUA sunt net superioare valorii bunurilor pe care le importăm de pe piața americană

România are una dintre cele mai proaste infrastructuri rutiere din Uniunea Europeană, iar în domeniul cultivării plantelor, deși deținem de două ori mai mult teren arabil pe cap de locuitor decât media din UE, avem una dintre cele mai puțin rentabile agriculturi. Sunt doar câteva dintre concluziile raportului pe 2016 privind competitivitatea economiei românești, realizat de AmCham. AmCham este o organizație patronală care reprezintă atât interesele investitorilor americani în România, cât și pe cele ale altor investitori străini.

Însă, în ciuda problemelor „de tradiție” cu care ne confruntăm, SUA au fost unii din primii investitori în România, după Revoluție. Odată cu revenirea creșterii economice, investițiile americanilor în România ar putea crește. „Una dintre prioritățile mele este să promovez prosperitatea între ţările noastre, să promovez comerţul şi investiţiile în România, a unor companii americane”, declara, recent, Hans Klemm, ambasadorul SUA la București.

Ford, vârf de lance

Ne puteți urmări și pe Google News

Deși sunt pe locul 12 în topul investitorilor străini de aici, din punct de vedere al valorii investițiilor și ponderii în total, Statele Unite ale Americii dețin unele dintre cele mai importante prezențe din economia românească, dacă ar fi să amintim numai uzina Ford de la Craiova.

În perioada crizei, producția de la uzinele Dacia și Ford a fost vârfuri de lance ale exporturilor locale, industria devenind, prin componenta auto, pentru câțiva ani buni, principalul motor al reluării creșterii economice în România. Anul trecut, de exemplu, cele două uzine au trimis în afara granițelor mașini și componente de câte o jumătate de miliard de dolari pe lună.

Cererea internațională a scăzut, iar piața internă nu a fost niciodată o zonă importantă de desfacere pentru producătorii auto locali, dar Ford a continuat să realizeze zeci de mii de unități pe an. În primele cinci luni din 2016, Ford B-Max, produs la Craiova, a fost al treilea cel mai exportat model de autoturism realizat în România, cu aproape 21.000 de unități.

Valoarea totală a investițiilor SUA în România era, la finele anului trecut, de 1,33 miliarde de dolari.

Investiții americane în sectoare cheie

Sectoarele economiei românești în care investiţiile americane au cea mai mare pondere sunt: industria auto; industria construcţiilor de maşini; utilaje şi echipamentele; agricultura şi industria alimentară; tehnologia informaţiei; energie; servicii financiare etc. Pe lângă Ford, companii cu nume sonore precum Coca Cola, Colgate Palmolive, General Electric, Hewlett Packard, Hilton, Honeywell, IBM, Kodak, Oracle, Microsoft, PepsiCo, Visa, completează lista investitorilor americani.

Exportăm de trei ori mai mult decât importăm

Schimburile comerciale România – SUA au fost de circa 2.890 milioane de dolari, în 2015. Destul de puțin, față de valoarea comerțului cu principalii parteneri ai României din Uniunea Europeană. Partea bună este, însă, că, în comerțul cu SUA avem un excedent considerabil, ceea ce înseamnă că exportăm mult mai mult decât importăm de pe piața americană. Astfel, dacă valoarea bunurilor importate din SUA a fost anul trecut de 754 de milioane de dolari, exporturile către Statele Unite ale Americii au fost de 2,13 miliarde de dolari, adică de trei ori mai mari.

Mai mult, față de anul anterior, așadar 2014, exporturile românești au crescut în 2015 cu 1,56%, în timp ce importurile au scăzut consistent, cu un procent de 22,8%, potrivit informațiilor Ambasadei României la Washington.

Ce importăm și ce exportăm din Statele Unite?

La exporturi, ponderea cea mai mare o au componente de reactoare nucleare și boilere; maşinile, aparatele și echipamentele electrice; articole din fier și oțel; cauciuc și produse din cauciuc; materialele textile; vehicule și componente ale acestora; cereale. La importuri, predomină componente de reactoare nucleare și boilere; maşinile, aparatele și echipamentele electrice; instrumente optice, foto și medicale; carburanți minerali și produse petroliere; vehicule și componente ale acestora; aeronave și componente ale acestora.

România este al 68-lea partener comercial al SUA, devansând țări precum Bulgaria, Cipru, Croația, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia și Slovenia. La acest capitol, suntem devansați, însă, de state precum Republica Cehă, Ungaria sau Polonia.