România, tot mai atractivă: Peste 6 milioane de străini au ales țara noastră ca destinaţie turistică în primele 8 luni ale anului
- Radu Andreea
- 1 octombrie 2015, 23:36
România, tot mai atractivă pentru turiştii de peste hotare. Arhitectura medievală, peisajele impresionante şi ospitalitatea românilor au atras cu 10% mai mulţi turişti străini în primele opt luni ale lui 2015. Cei mai mulţi sunt din Germania, Italia şi Israel.
Şi vacanţele românilor în afara graniţelor sunt în creştere, arată cifrele Institutului Naţional de Statistică (INS) care a înregistrat peste 9 milioane de plecări la punctele de frontieră.
Surprinzător sau nu, peste 6 milioane de străini au ales România ca destinaţie turistică în primele 8 luni ale anului. În creştere cu 10,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2014.
Potrivit datelor statistice, 75% din totalul turişti străini provin din Europa. Podiumul naţiunilor cel mai atrase de plaiurile mioritice este completat de italieni, francezi şi vecinii unguri.