România - Stat Național Legionar. Cum a decis Antonescu să coabiteze cu legionarii deși nu se înțelegea deloc cu ei.

Există o dispută istoriografică asupra faptului că a fost sau nu a fost Holocaust în România. Sau mai bine zis dacă a fost România un stat fundamental antisemit. Evident, avem o lege care te trimite la închisoare dacă faci gestul contestării Holocaustului. Asta nu înseamnă că nu există mișcări subterane sau chiar ieșite la suprafață care azi contestă Holocaustul.  Holocaustul făcut de legionari și de Antonescu, început de Carol al II-lea, Patriarhul Miron Cristea, AC Cuza și Octavian Goga nu poate fi negat. Nici Nicolae Iorga n-a fost total străin de antisemitism. Un argument care atârnă greu în balanță în favoarea celor ce consideră că România a avut o apetență ideologică pentru antisemitism stă în evenimentul petrecut pe 14 septembrie 1940.

România mutilată, în pragul anarhiei. Ion Antonescu,  „noul Monk”?

România a fost în intervalul 4 -14 septembrie 1940 în pragul anarhiei. Carol al II-lea se compromisese definitiv. Politicienii pe care îi izolase începeau să vocifereze. Nu aveau însă substanță. Nu doreau să formeze un Guvern într-o țară mutilată. Mai visau la democrație. Doreau să lase pe altcineva. Dacă ieșea bine, se infiltrau, dacă nu, aveau pe cine să dea vina. Cel puțin asta era optica unui Iuliu Maniu sau unui CIC Brătianu ori unui Constantin Titel Petrescu.

Evident, comuniștii erau în închisori, iar cei de la Moscova sub nicio formă nu s-ar fi dedat la vreo acțiune revoluționară. Visau să vină peste o țară căzută. Atunci, generalul Ion Antonescu, un militar cu funcții politice și militare de top a părut că era potrivit în rolul lui Monk. Monk fusese acel general englez în anii Revoluției care produsese Restaurația. Napoleon în Franța post-revoluționară când pusese pe fugă rămășițele Convenției thermidoriene fusese auzit: „nu voi fi niciodată un Monk”!

Psoibil ca așa să fi gândit și Ion Antonescu, generalul rival al lui Carol căruia Carol îi încredințase Guvernul la 5 septembrie 1940. Deja legionarii începuseră protestele. Fuseseră atât de mult boicotați și prigoniți de Carol II de până și Stalin l-a luat ca exemplu când a făcut procesele sale politice la Moscova. Antonescu era pe gheață subțire.

România fără cale de urmat. „Soluția legionară, soluția imorală”?

România a început din 6 septembrie 1940 un joc periculos. Carol a fost detronat, Mihai a devenit rege. Antonescu a așteptat ca regele să vină la el, pe 7 septembrie pentru a arăta că nu e dictator ci, Regele îl vrea la Guvern. Evident, voia să fie Conducătorul Statului, încă din iunie 1940 visa la asta când îi scrisese lui Carol. Ion Antonescu nu era un democrat. O fi fost filo-englez ori filo-francez, să îi spunem în buna tradiție militară când germanismul nu prinsese în România. În realitate, era anti-semit notoriu. Îi venea mănușă o cooperare cu Hitler. Era un anti-bolșevic care era tot una pentru el cu a fi antisemit.

Antonescu nu îi suporta pe legionari. Pe Zelea Codreanu îl întâlnise în 1935. A fost martor al apărării în procesul care îi va aduce Căpitanului condamnarea la 10 ani apoi, prin mașinațiunile lui Carol II prin Armand Călinescu la asasinare. Legiunea fusese decapitată în Noaptea Sfântului Andrei, 30 octombrie 1938. Horia Sima ajunge nolens-volens Comandant al Legiunii. Antonescu a început să testeze gheața subțire.

Refuzat de Maniu, Brătianu, Antonescu a acceptat să admită Legiunea la guvernare. Evident, ca dictator, se ascumdea după principii. Spunea că orice stat are nevoie de o forță politică iar legionarii erau singurii care acceptau. Antonescu, deprins cu diplomația militară știa că trebuia să joace dublu. Știa că Hitler îi ura în principiu pe legionari. Îi asocia cu SA, trupele lui Rohm, ca fanatici și, mai mult, el ar fi dorit filiale ale NSDAP în state europene, nu partide naționaliste de extrema dreaptă. Hitler visa oameni ca Lukow în Bulgaria ori Quisling în Norvegia. Pavelic, Sima ori Szalaszi au fost cumva soluții de avarie. Sima pentru Antonescu, Szalazi pentru Horthy în caz de defecțiune. Pavelic îl ajutase pe Hitler să rupă Iugoslavia prin secesiunea croată.

Cum a ajuns Antonescu să amâne distrugerea Legiunii?

Antonescu știa că trebuia să scape de legionari cândva. Dar oare cum o putea face? Știa setea de putere a lui Sima, care diplomatic vorbind, politic vorbind, era slab. Nu contează dacă fusese sau nu agentul lui Moruzov, era un fanatic al puterii. Antonescu avea nevoie să scape de carliști. Nu mergea doar să îi bage la pușcărie și să confiște averi sau să facă plebiscite aranjate. Avea nevoie de o forță care „să-l scape de concurență” și să se compromită în același timp.

Așadar, România-Stat Național Legionar, proclamată la 14 septembrie 1940 a fost prima etapă a planului lui Antonescu. A îmbrăcat ”cămașa verde” ca să vadă Hitler că aderă la comandamentele epocii. Legionarii, evident, defilau, cântau „secolele de biruință legionară”. În mișcare, ajung într-o lună peste 1 milion de membri. Cam departe de planurile inițiatice ale defunctului Codreanu. Comuniștii infestează Corpul Muncitoresc Legionar, decapitat după lichidarea creatorului său, inginerul Gheorghe Clime.

Legionarii primesc verde să își lichideze adversarii politici. Nu au sesizat că Antonescu îi folosea la „curățirea terenului”, adică ideologia sa de inspirație nazistă anti-semită. Nu au sesizat că Antonescu îi compromitea permanent. Antonescu se baza pe Armată și pe resurse. Știa că Hitler prefera gândirea militară și statul polițienesc.

Epilog

Antonescu a vrut compromiterea Legiunii la 14 septembrie 1940. A vrut să arate că nu era bună o guvernare politică ci una exclusiv militară. Dar pentru asta, trebuia lichidată Legiunea. A făcut-o sistematic, lăsându-i să comită asasinatele din toamna lui 1940, pogromul contra evreilor. Avea să facă și el pogromuri și deportări monstruoase din vara lui 1941. În toamna lui 1941, va masacra evreii din Odessa. Va înființa taberele morții în Transnistria.

Antonescu avea petrol, iar Hitler avea nevoie de petrol și de armată. Nu că ar fi contat prea mult pe Armata Română, mărturie stând rapoartele OKH din februarie 1941, dar erau forțe în care aveau românii încredere. N-ar fi imobilizat el trupe ca în Grecia, fosta Iugoslavie în primăvara lui 1941.

Așadar, perioada 14 septembrie 1940-21 ianuarie 1941 a fost perioada compromiterii și dispariției Legiunii ca forță politică. Horia Sima a fost mereu blamat în emigrație pentru momentul România-Stat Național Legionar din 14 septembrie 1940.