România și Ungaria în UE. Viktor Orban clarifică poziția

România și Ungaria în UE. Viktor Orban clarifică pozițiaViktor Orban. Sursa foto: Platforma X

Într-un discurs susținut la Tihany, în vestul Ungariei, prim-ministrul Viktor Orban a reiterat ideea că românii și ungurii sunt cetățeni cu drepturi depline ai Uniunii Europene și că acest statut nu va fi afectat.

Într-un context politic în care viitorul Uniunii este dezbătut intens, Orban a declarat că „vor rămâne așa”, reafirmând susținerea reciprocă dintre cele două națiuni.

O viziune comună asupra viitorului Europei

În timpul discursului său, premierul ungar a citat din George Simion, candidatul prezidențial român, care afirmase că „a venit timpul pentru o Europă a națiunilor, o Europă creștină”.

Orban a subliniat că „suntem în acord deplin”, sugerând că viziunea sa despre viitorul Uniunii Europene se aliniază cu declarațiile făcute de liderii conservatori din România.

Orban a punctat că românii și ungurii au o soartă comună, iar Ungaria nu va interveni în alegerile prezidențiale din România, dar va sprijini cooperarea dintre cele două țări și nu va susține nicio tentativă de izolare sau de răzbunare politică împotriva României sau a liderilor săi.

George Simion

George Simion / sursa foto: Facebook

Amenințările asupra identității europene

În cadrul inaugurării casei de pelerinaj Sfântul Cristofor de la Abația Benedictină din Tihany, Orban a reafirmat dorința sa de a proteja identitatea creștină a Europei, considerând că aceasta este singura care poate asigura un viitor stabil continentului.

Orban a avertizat asupra unor amenințări la adresa fundamentelor europene, susținând că există forțe care „vor ca noi să fim ceea ce nu suntem și să devenim felul de oameni care nu dorim să devenim”.

Premierul a criticat tentativele de amestec cultural și a avertizat că aceste tendințe pot duce la „o nouă anarhie, un nou Babel”, punând în pericol ordinea și valorile tradiționale ale Europei.

Viitorul Uniunii Europene

Orban și-a exprimat frustrarea față de psihoza de război care a cuprins Europa, afirmând că fondatorii Uniunii Europene „nu au creat această instituție pentru a ajunge în acest punct”.

„Ca națiune europeană creștină liberă, nu trebuie să le permitem să ia decizii despre viitorul Europei pe deasupra capetelor noastre”, a spus el.