România se apropie de un record absolut la nivelul traficului de mărfuri în porturile maritime. Date istorice pentru economie

România se apropie de un record absolut la nivelul traficului de mărfuri în porturile maritime. Date istorice pentru economie sursa: arhivă EVZ

România se apropie de doborârea unui record, în acest an, conform datelor oferite de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime.

A crescut în primele 11 luni ale acestui an cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În aceste condiții, specialiştii estimează că, la sfârşitul anului, acesta ar putea ajunge la 68 de milioane de tone, o valoare record pentru porturile maritime din ţara noastră.

Cu cât a crescut traficul de mărfuri în porturile maritime româneşti

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa ( CN APM) a anunţat că traficul de mărfuri în porturile maritime româneşti se îndreaptă, în acest an, spre un nou record absolut, peste valoarea înregistrată în anul 2019, cel mai mare trafic din istoria porturilor maritime româneşti.

Conform datelor preliminare ale CN APM SA, traficul total de mărfuri este de 62,85 milioane tone în primele 11 luni ale anului 2021, faţă de 55,40 milioane tone în aceeaşi perioadă a anului trecut, cu o creştere de 13,46%. Estimând, pe baza unei medii a traficului de mărfuri înregistrat în lunile decembrie din ultimii 5 ani, la sfârşitul anului 2021, traficul total ar putea atinge 68 milioane tone”, se arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

48,06 milioane tone reprezintă trafic maritim şi 14,78 milioane tone reprezintă traficul fluvial

Sursa citată menţionează că traficul de cereale atinge 23,78 milioane tone, care raportat la cele 20 milioane de tone înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, înseamnă o creştere de aproximativ 18,9%, cel mai mare trafic de cereale din istoria Portului Constanţa.

De asemenea, din traficul total, 48,06 milioane tone reprezintă trafic maritim şi 14,78 milioane tone reprezintă traficul fluvial. Atât traficul maritim, cât şi cel fluvial au înregistrat creşteri faţă de perioada similară a anului trecut, a menţionat CN APM.

„Astfel, traficul maritim a crescut cu cca. 15,01%, adică 48,06 milioane tone faţă de 41,8 milioane tone în primele 11 luni ale anului 2020, iar cel fluvial a înregistrat o creştere cu cca. 8,7 %, însemnând 14,78 milioane tone, faţă de 13,6 milioane tone, cantitate înregistrată în perioada ianuarie-noiembrie 2020”, se mai spune în comunicatul respectiv.

Unde se înregistrează o mică scădere

„O uşoară scădere se observă şi în traficul de containere şi anume cca. 5,7 milioane tone faţă de 5,8 milioane tone înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, aceasta însemnând un procent de -1,72%. Acelaşi lucru se reflectă şi în numărul de TEU-uri, respectiv 584.454 la sfârşitul lunii noiembrie 2021, comparativ cu 592.486 în 2020 (-1,36%)”, mai precizează comunicatul.