Comisia Europeană a lansat azi procedura de deficit excesiv împotriva României, Lituaniei, Maltei şi Poloniei, în contextul deficitelor bugetare de mai mult de 3% raportate în 2008, conform unui comunicat al CE.
România riscă astfel o amendă de până la câteva milioane de euro şi oprirea fondurilor europene.
Germania a cerut recent CE să sisteze alocarea fondurilor europene pentru ţara noastră.
În cazul României, CE notează că deficitul public a ajuns la 5,4% din PIB în anul 2008, cifră care reflectă, în principal, derapări importante ale cheltuielilor curente, în special ale celor cu salariile din sectorul public şi cu prestaţiile sociale.
De asemenea, CE consideră că deficitul public din 2008 reflectă şi previziuni exagerat de optimiste privind veniturile şi, în mai mică măsură, o scădere bruscă a celor colectate în ultimul trimestru al anului trecut, din cauza încetinirii economice.
"România a urmat o politică bugetară prociclică în perioada de creştere explozivă a cererii 2005-2008, deficitul global crescând de la 1,2% în 2005 la 5,4% din PIB în 2008, în pofida creşterii medii reale a PIB-ului de 6,5%. Această evoluţie reflectă în mare măsură slaba planificare şi execuţie bugetară", potrivit comunicatului CE.
Comisia menţionează că politica bugetară vizează, începând din 2009, corectarea importantelor dezechilibre interne şi externe, care au fost lăsate să ia amploare în economie.
CITIŢI ŞI: PSD cere intervenţia lui Băsescu pentru fondurile UE