Evenimentul Zilei > Social > România, țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din UE
România, țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din UE

România, țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe din UE

Aproximativ 96,8% dintre români erau în 2017 proprietarii caselor în care locuiau, acesta fiind cel mai mare procentaj de proprietari de case din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

La nivelul UE, procentajul cetăţenilor care deţin propria locuinţă se situa la 69,3%, în 2017. În rândul statelor membre, cel mai ridicat procentaj al cetăţenilor care deţineau în 2017 propria locuinţă se observa în România (96,8%), Croaţia (90,5%) şi Lituania (89,7%), la polul opus fiind Germania (51,4%), Austria (55%), Danemarca (62,2%) şi Marea Britanie (65%).

De asemenea, aproximativ 10,4% dintre cetăţenii UE declară că sunt împovăraţi de costurile cu locuinţa. În 2017, cu această problemă se confruntau în primul rând cetăţenii din Grecia (39,6%), urmaţi de cei din Bulgaria (18,9%), Germania (14,5%), Danemarca (15,7%) şi România (12,3%). Cel mai redus nivel era în Malta (1,4%), Cipru (2,8%) şi Finlanda (4,3%).

Preţurile caselor şi apartamentelor, precum şi achiziţiile de locuinţe noi şi existente, au înregistrat în UE rate de creştere de aproximativ 8% în 2006 şi 2007, apoi un declin de 4% în 2009, ca rezultat al crizei financiare. Preţurile au început din nou să crească în 2014.

Per ansamblu, în perioada 2010 – 2018, preţurile locuinţelor au crescut cu 15% în UE şi cu 11% în zona euro. În această perioadă, cel mai semnificativ avans s-a înregistrat în Estonia (83%), Letonia (61%), Austria (56%), Suedia (55%) şi Luxemburg (50%), iar cel mai important declin în Italia (minus 17%), Spania (minus 12%) şi Cipru (minus 8%). În România, preţurile la locuinţe au crescut cu 5,6% în 2018, după un avans de 6,1% în 2017, potrivit Eurostat, citat de Agerpres.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.