România a fost la primul campionat mondial de fotbal. În 1930, echipa deplasată în Uruguay avea parte de aventuri incredibile

În 1930, fotbalul era departe de industria de miliarde de astăzi. Era o pasiune pură, o aventură. Chiar și la un campionat mondial...

Participarea României la prima ediție a Cupei Mondiale din Uruguay este, fără îndoială, cea mai fascinantă odisee din istoria sportului românesc. A fost o poveste despre regi pasionați, călătorii transatlantice, sacrificii de neimaginat și întâmplări pitorești care par desprinse din filme.

Iată povestea tricolorilor care au traversat oceanul pentru a scrie istorie.

Mitul Regele-Selecționer al României

Deși dovezile istorice sunt contestate, legenda spune că însuși Regele Carol al II-lea, proaspăt întors pe tron, a fost creierul acestei operațiuni. Pasionat de sport, Regele ar fi înțeles potențialul de imagine al unei participări la prima competiție mondială organizată de FIFA.

Interdicții stupide în SUA. Legi care nu pot fi încălcate, pentru că par a fi glume

Insolvenţa în Republica Moldova. Se aşteaptă reforme radicale. Care este aportul EvZ

Legenda, hrănită de cronicarii vremii, povestește două lucruri extraordinare. Se spune că Regele ar fi ales personal lotul de jucători, intervenind la cluburi pentru a-și trimite cei mai buni oameni, inclusiv de la echipe din Cernăuți sau Timișoara, pe care nu le văzuse jucând niciodată.

Cei mai mulți fotbaliști români erau, oficial, amatori. Lucrau în fabrici, cum ar fi Uzinele Domeniilor Reșița, bănci sau administrație. Plecarea în Uruguay însemna o absență de aproape trei luni. Patronii fabricilor au refuzat inițial să le dea concediu. Se spune că Carol al II-lea a emis un decret regal prin care le-a garantat jucătorilor păstrarea locurilor de muncă și plata salariilor pe perioada turneului.

Chair dacă unii contestă implicarea directă a regelui în selecție, patronajul său asupra sportului a fost real și crucial pentru finanțarea deplasării.

Călătoria pe „Conte Verde” spre un campionat mondial

Echipa națională a României s-a reunit la Timișoara, în gară. Lotul era format din 15 jucători și cinci oficiali. Din Europa, doar Franța, Belgia, Iugoslavia și România s-au înscris la turneu.

Aventura a început cu trenul spre Genova. Delegația română a călătorit în trei compartimente de clasa a doua, până în Italia. Alfred Eisenbeisser, cunoscut și ca Fredi Fieraru, i-a povestit gazetarului Ioan Chirilă o întâmplare amuzantă de pe drum. Trenul a oprit într-o gară italiană, cu o sută de metri înainte de peron.

Eisenbeisser a deschis ușa și a strigat: „Fraților, prima gară italiană, Olio Sasso!”. Ce a urmat a fost hohote de râs. „Olio Sasso” nu era numele gării, ci o reclamă uriașă de untdelemn italian pictată pe o clădire.

Pe 19 iunie 1930, la Genova, românii s-au îmbarcat pe transatlanticul SS Conte Verde. Nu erau singuri. Nava era un „sat olimpic” plutitor, transportând și echipele Franței, Belgiei și, ulterior, Braziliei. Mai mult, la bord se aflau președintele FIFA, Jules Rimet, și însuși trofeul Cupei Mondiale, ascuns într-o valiză.

Viața pe vas

Antrenamentele se făceau pe punte, printre șezlongurile pasagerilor de clasa I, la răsărit. Românii, amatori, s-au simțit complexați de vedetele profesioniste ale Franței sau Belgiei.

Dar s-au împrietenit rapid, împărțind bucuria unei călătorii transatlantice pe care puțini și-o permiteau în acele vremuri. Mergeau la un campionat mondial, primul din istorie.

Iarna din Uruguay

Când „Conte Verde” a ajuns la Montevideo, pe 2 iulie, echipa a fost întâmpinată cu fanfară și flori. Însă, primul pitoresc a fost unul climatic. America de Sud era în plină iarnă. Tricolorii, plecați din canicula Bucureștiului, s-au trezit într-o iarnă aspră.

Comunitatea română din Montevideo a fost extraordinară, dar și naivă. Tricolorii au fost cazați inițial într-o vilă superbă pusă la dispoziție de românii localnici. Însă vila nu avea încălzire. Speriați de frig și de riscul de a se îmbolnăvi, delegația s-a mutat rapid la hotelul Artigas, unde pe 5 iulie a primit vestea tragerii la sorți.

România nimerise într-o grupă infernală cu Peru și țara gazdă, Uruguay, dublă campioană olimpică și favorită certă.

Victoria istorică cu Peru

Debutul României a avut loc pe 14 iulie 1930, pe stadionul Pocitos, în fața a doar 2.000 de spectatori. A fost un meci magistral, dar și de o brutalitate ieșită din comun. Tricolorii au deschis scorul încă din debut, prin Adalbert Deșu. Gazeta Sporturilor scria că a fost „o lovitură magistrală”. Peru, conștientă de importanța momentului, a pus în practică un joc dur, de uzură.

În minutul 11, peruvianul Luis de Souza a intrat barbar asupra lui Adalbert Steiner. Rezultatul: o fractură la picior. Steiner a ajuns direct la spital. Către mijlocul primei reprize, un alt român, Constantin Stanciu, a fost accidentat grav la genunchi de Alberto de Negri. I s-a deplasat rotula. În minutul 60, cu piciorul beteag și legat, Stanciu a reintrat în teren. Și, cu un sfert de oră înainte de final, nemarcat, a înscris un gol istoric... într-un picior.

Nicolae Covaci a stabilit scorul final, 3-1 pentru România, în minutul 85. A fost prima victorie din istoria naționalei la un Mondial.

Prima victorie a Romaniei la fotbal. sursa: Realitatea

Lecția Titanilor pe Centenario

Al doilea meci, cu Uruguay, a fost un șoc de realitate. S-a jucat pe Estadio Centenario, în fața a 70.000 de oameni. „Celeștii”, favoriții turneului, au fost prea puternici. Tricolorii au pierdut cu 4-0. Gazdele au marcat de trei ori într-un interval scurt, la mijlocul primei reprize.

Însă, dincolo de scor, atitudinea românilor a fost una de învățare. Rudi Wetzer consemna în jurnalul său o frază care a rămas în istorie: „Aşa e fotbalul. În 6 minute, pe gazon, înveţi mai mult decât în 6 ani”. A fost recunoașterea faptului că fotbalul românesc, deși inimos, mai avea drum lung până la nivelul profesionist.

Echipa de fotbal care a obținut prima victorie la CM Uruguay, 1930. sursa: Realitatea Ilustrată

Jucătorul care a „murit” în Uruguay

Poate cea mai faimoasă poveste pitorească din Uruguay 1930 îi aparține lui Alfred Eisenbeisser. Acesta, după înfrângerea cu Uruguay, s-a îmbolnăvit grav de pneumonie. Fiindcă delegația română trebuia să se îmbarce pentru drumul spre casă, Fieraru a fost lăsat într-un spital din Montevideo.

Vestea a ajuns la București complet distorsionată. Ziarele au anunțat: „Fredi Fieraru a murit în Uruguay, la un campionat mondial”. Vestea a căzut ca un trăsnet. Familia, scăldată în lacrimi, a început pregătirile pentru înmormântare. Se spune că coliva fusese deja pregătită și familia își lua rămas bun de la imaginea sa.

Și totuși... exact în ziua în care se pregătea procesiunea, Fredi Fieraru a apărut la ușa casei din Cernăuți, slăbit, palid, dar viu. Se vindecase, fusese externat și luase următorul vas spre casă.