România, în pericol de EPIDEMIE de GRIPĂ. Ministrul Sănătății: „În acest moment avem suficiente motive de îngrijorare"

România, în pericol de EPIDEMIE de GRIPĂ. Ministrul Sănătății: „În acest moment avem suficiente motive de îngrijorare"

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că 14 persoane au murit din cauza virusului gripal.„Suntem la un pas de epidemie” a spus Sorina Pintea, și a specificat să săptămâna trecută s-a înregistrat un număr foarte mare de decese cauzate de virusul gripal.

Ultima persoană care a decedat, vineri, din cauza virusului gripal este un bărbat în vârstă de 71 de ani. Acesta suferea și de alte probleme de sănătate și nu era vaccinat antigripal. 

„În primul rând aş vrea să vă mai dau o veste proastă, gripa a mai ucis un pacient, deci, în acest moment, avem 14 oameni decedaţi din cauza virusului gripal: bărbat de 71 de ani, condiții medicale preexistente din București. Da, suntem la un pas de epidemie pentru că săptămâna precedentă numărul de cazuri de depăşit numărul de cazuri estimat, prin urmare am avut o săptămână epidemică. Dacă două săptămâni la rând numărul de cazuri se menține la același nivel, deci foarte ridicat, atunci putem vorbi despre o epidemie, dar în acest moment avem suficiente motive de îngrijorare”, a spus Sorina Pintea, conform antena3.ro

Ne puteți urmări și pe Google News