România, pe ultimul loc din UE la Inteligența Artificială. Analiza alarmantă privind competențele digitale

România, pe ultimul loc din UE la Inteligența Artificială. Analiza alarmantă privind competențele digitaleInteligența Artificială. sursa: Facebook

România ocupă ultima poziție din Uniunea Europeană atât în ceea ce privește utilizarea instrumentelor de Inteligență Artificială de către populație, cât și în cazul adoptării AI de către mediul de afaceri.

Datele centralizate de Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, pe baza statisticilor Eurostat, arată că acest decalaj își are rădăcinile în nivelul scăzut al competențelor digitale de bază. Din această cauză, piața muncii din România riscă să rămână tot mai mult în urmă față de standardele europene.

România, pe ultimul loc din UE la Inteligența Artificială. Analiza alarmantă privind competențele digitale

Statistica indică o prăpastie uriașă între România și restul continentului în ceea ce privește adopția tehnologiilor de generație nouă.

"În 2025, doar 17,8% dintre românii cu vârste între 16 şi 74 de ani au folosit instrumente de AI generativ, cel mai mic procent din UE27 şi puţin peste jumătate din media europeană de 32,7%. În Danemarca, ţara aflată pe primul loc, procentul ajunge la 48,4%. Diferenţa este şi mai mare atunci când vorbim despre locul de muncă: doar 5,2% dintre români au folosit AI generativ în scop profesional, faţă de 15,4% media UE27, adică de aproape trei ori mai puţin. Situaţia este similară şi în cazul companiilor.

Doar 5,2% dintre firmele româneşti cu cel puţin 10 angajaţi folosesc o tehnologie de inteligenţă artificială, faţă de 20,0% în UE27, astfel că firmele româneşti folosesc astăzi AI mai puţin decât o făceau firmele europene în 2021 (7,7%), arată datele Monitorului Social."

Rădăcina problemei: lipsa competențelor digitale de bază

Deficiența majoră a populației nu este lipsa de interes pentru AI, ci absența cunoștințelor elementare de operare digitală. Doar 31,8% dintre cetățenii români dețin competențe digitale de bază sau avansate, valoare care plasează țara pe ultimul loc din UE, în condițiile în care media europeană este de 60,4%.

"În toată Uniunea Europeană, cele două lucruri merg împreună: statele în care mai mulţi oameni au competenţe digitale de bază sunt şi statele în care se foloseşte mai mult inteligenţa artificială, iar România este la coada clasamentului pentru ambele", precizează sursa citată.

PIB-ul și accesul la internet nu justifică decalajul

Analiza arată că problemele economice nu reprezintă o scuză validă pentru acest fenomen. Țări precum Bulgaria, Grecia, Letonia, Slovacia și Ungaria înregistrează un PIB pe cap de locuitor mai mic decât al României, iar Croația are un nivel similar. Cu toate acestea, toate aceste state obțin punctaje superioare atât la competențele digitale, cât și la rata de adopție a inteligenței artificiale.

Inteligența artificială

Inteligența artificială. Sursă foto: Freepik

Grecia, spre exemplu, înregistrează un PIB per capita de 68% din media UE, comparativ cu 78% în România, însă 44,1% dintre greci au utilizat deja AI generativ, depășind media europeană. Totodată, infrastructura de internet nu este un factor limitativ: chiar și în rândul românilor care au navigat pe internet în ultimele trei luni, doar 19,1% au utilizat AI generativ, față de 34,8% la nivelul UE27.

Ritmul de recuperare este mult prea lent

Diferența dintre România și celelalte state europene continuă să se adâncească de la an la an, în loc să se reducă.

"Mai îngrijorător este faptul că România nu recuperează. Între 2021 şi 2025, ponderea românilor cu competenţe digitale de bază a crescut de la 27,8% la 31,8%, mai lent decât media UE27, care a urcat de la 53,9% la 60,4%, astfel că diferenţa s-a mărit. La acest ritm, România ar atinge ţinta europeană de 80% din populaţie cu competenţe digitale de bază abia peste aproximativ 48 de ani, nu în 2030. Şi în cazul firmelor, distanţa faţă de media europeană s-a dublat între 2021 şi 2025, de la 6,3 la 14,7 puncte procentuale", arată datele Monitorului Social.

Tinerii și elevii din România, de asemenea pe ultimul loc

Decalajul nu este influențat decisiv de vârstă sau de mediul urban ori rural. Tinerii români din grupa de vârstă 16-24 de ani se află pe ultima poziție în Uniunea Europeană la utilizarea AI generativ, cu o pondere de 44,1%, comparativ cu media europeană de 63,8%. De asemenea, elevii și studenții români ocupă ultimul loc, cu 53,5% față de 72,0% la nivelul UE.

Singura categorie din România care reușește să se apropie de media europeană este reprezentată de persoanele cu studii superioare (41,0% față de 49,0%), însă țara înregistrează cel mai scăzut procent de tineri cu studii terțiare din întreaga Uniune.

Pericolul inegalității sociale și al pierderii de productivitate

Pe măsură ce piața globală a muncii se transformă sub impactul tehnologiei, incapacitatea de aliniere la noile instrumente poate avea consecințe grave pe termen lung.

"Într-un moment în care inteligenţa artificială schimbă rapid conţinutul locurilor de muncă, lipsa competenţelor digitale de bază riscă să transforme o întârziere tehnologică într-o nouă sursă de inegalitate, atât între România şi restul Europei, cât şi în interiorul societăţii româneşti. Fără investiţii consistente în educaţie şi în formarea adulţilor, câştigurile de productivitate aduse de noile tehnologii vor ocoli o mare parte din forţa de muncă din România", se mai arată în informarea Monitorului Social.