După pronunțarea Sentinței în Dosarul numit în chip greșit Fraudarea Referendumului, pentru că e vorba, în realitate, de Fraudarea Prezenței la Referendum, am scris pe cristoiublog.ro că ne aflăm în fața unei decizii strict politice a ÎCCJ, „cea mai politizată instituție din România”.

În cadrul Operațiunii de păstrare și întărire a Statului de forță din timpul mandatului lui Traian Băsescu, Înalta Curte a fost pusă sub protecția Diviziei Presă a SRI.

Cum îndrăznești să nu scrii despre Înalta Curte altfel decît în picioare și cu mîna la inimă, ca-n timp ce se cîntă Imnul de Stat, cum ești denunțat că pui la îndoială Justiția din România și, prin urmare, te-ai dat cu corupții și, pentru asta, n-ar strica să ți se administreze și ție o pereche de cătușe. După cum am mai scris, spre deosebire de pițifelnicii din presa noastră de azi, eu știu, atît din cunoașterea directă a presei din ultimii 45 de ani, cît și din cercetarea arhivelor, mijloacele perfide prin care condeiul devine limbă de șters la fund sub pretextul slujirii a nu știu ce nobile idealuri.

Eu cred că nici o luptă, de la cea de clasă pînă la cea împotriva corupției și trecînd prin cea împotriva agresării furnicilor de către om, nu trebuie să oprească pe jurnalist, pe intelectual, să-și exprime îndoielile în public. Regula asta, pe care am slujit-o din 1990 pînă acum, indiferent de instituție, persoană, ideal sau idee, mă face să pun la îndoială și deciziile ÎCCJ. Am scris nu în ultimele luni, nu în ultimii ani, ci chiar de cînd s-a ivit Justiția independentă, că, cu cît urci mai sus, de la judecătorie spre Înalta Curte cu atît deciziile sînt mai viciate de șmenuri politice, de luarea în calcul a împrejurărilor și nu doar de Adevărul juridic. Nu e ÎCCJ cea care a înlesnit alegerea noului președinte prin amînarea nejustificată a unei decizii privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis? Și nu ea, mult cîntata ÎCCJ, e cea care s-a grăbit să-l achite pe Klaus Iohannis după ce acesta a ajuns Jupîn la Cotroceni? Nu exclud adevărul că dreptatea era de partea lui Klaus Iohannis. Dar, indiferent de partea cui era adevărul, ÎCCJ a încălcat grav dreptul alergărilor de a ști, înaintea alegerilor, dacă viitorul președinte e sau nu incompatibil. Iar după alegeri a dat o lovitură mortală nu numai ANI, dar și Justiției, grăbindu- se să facă sluj în fața noului Stăpîn. În cazul Klaus Iohannis, scria nu demult un ofițer acoperit din presă sau care se crede acoperit, pentru că el e demult descoperit, ÎCCJ a dovedit că-i înțeleaptă. Dacă îl judeca pe Klaus Iohannis înainte de cel de-al doilea tur de scrutin, indiferent de decizie, ar fi creat efecte electorale de nebănuit.

Firește că așa e.

Numai că nouă de ceva timp se caută a ni se vîrî în cap că ÎCCJ e întruchiparea Justiției oarbe, ba chiar dublu oarbe, a Justiției care nu-și permite să se uite decît în Dosar.

Ori cazul Klaus Iohannis ne dovedește că Înalta Curte de Casație și Justiție decide nu după Dosar, ci după ce vede ea în materie de conjuncturi.

Cazul Liviu Dragnea îl repetă pe cel al lui Klaus Iohannis.

Decizia mărturisește o ÎCCJ înțeleaptă. Adică, oportunistă.

Să mă explic.

La capătul unui proces care a durat doi ani, şi-n care au fost convocaţi sute de acuzaţi şi mii de martori, Dosarul Referendumului din 2012 s-a soldat cu o sentinţă în primă instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Toată lumea a reliefat şi a comentat decizia în privinţa lui Liviu Dragnea: Un an închisoare cu suspendare. Cu excepția site-ului Lumea Justiției, nici un organ de presă, ca să-i spun în termenii lui Nicolae Ceaușescu, nu s-a ocupat de întreaga Sentință.

Pentru că Sentința 341 a ÎCCJ se pronunță și asupra unui număr de 72 de persoane trimise în judecată împreună cu Liviu Dragnea.

Site-ul Lumea Justiţiei, specializat în realităţile din instanţe, atrage atenţia şi pe drept cuvînt că sentinţa e un eşec usturător al DNA, prin raportare la cei trimişi în judecată. Din cele 73 de persoane trimise în judecată, 44 (patruzeci şi patru!) au fost achitate. O întreagă secție de votare- nr.142 Ciuperceni – a fost achitată! Celelalte, cu o singură excepţie (Stan Vili, de la Suraia, 1 an şi 10 luni închisoare cu executare ), au primit închisoare cu suspendare.

Dacă adăugăm acestor date și amănuntul că în Rechizitoriu erau acuzate 104 persoane, dintre care doar 73 au ajuns în instanță, ne dăm seama de cît de improvizat a fost Dosarul.

Focalizarea presei pe Procesul Liviu Dragnea a lipsit opinia publică din România de înţelegerea Dosarului în întregimea sa. Aşa cum am scris cînd a fost publicat Rechizitoriul, DNA, prin procurorul Lucian Papici, şef de secţie la vremea respectivă, a întocmit un Dosar a cărui esenţă poate fi rezumată astfel: Membri ai secţiilor de votare din 11 secţii din 8 localităţi din ţară (Piatra Olt, Ciuperceni, Alexandria, Bragadiru, Ţigăneşti, Plosca, Bîlteni, Suraia) au fost acuzaţi de a fi fraudat prezenţa la Referendum prin varii mijloace, unele descinse parcă din Gogol – învierea morţilor. Pentru a documenta aceste fraudări, DNA a trimis în ţară, în vara lui 2012, armate de procurori avînd misiunea de a obţine mărturii de la cei puşi ca prezenţi că n-au fost prezenţi. În Rechizitoriu, cea mai mare parte e dedicată demonstrării felului în care a fost fraudată prezenţa. Fraudarea – susţine DNA – a fost făcută de aceşti membri ai Comisiilor – unii PSD-işti, alţii PNL-işti – la ordinele lui Liviu Dragnea. Aşa cum am scris de fiecare dată cînd a venit vorba de acest Dosar, nu încape vorbă că prezenţa la Referendum a fost fraudată. Din acest punct de vedere, în chip şmecheresc, Victor Ponta caută să ne convingă şi acum că USL a îndeplinit o datorie constituţională: cea de a scoate alegătorii la vot, fără să le spună cum să voteze. E o şmecherie ieftină, cultivată cu sîrg şi de Antena 3 şi România tv, deoarece, în condiţiile în care punctul cheie al Referendumului Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor ion.cristoiu@evz.ro îl reprezenta nu votul pro sau contra, ci însăşi prezenţa la vot, orice fraudare a prezenţei, cum s-a întîmplat la Referendumul din 2012, însemna fraudarea scrutinului.

Punctul slab al Rechizitoriului – am socotit eu – îl constituiau Acuzaţiile aduse lui Liviu Dragnea:

1. Deşi în secţiile respective Referendumul a fost fraudat, Rechizitoriul nu prezenta nici o probă că membrii comisiilor, adică cei acuzaţi c-ar fi falsificat prezenţa, au acţionat la ordinele lui Liviu Dragnea. Probele te fac să rîzi în hohote. E vorba de SMS-uri care cer activului să facă pe dracu-n patru şi să scoată lumea la vot.

Procurorii, nărăviţi de zece ani la folosirea raţionamentelor în loc de probe, au scris în Rechizitoriu că membrii Comisiilor respective nu puteau frauda dacă nu li se ordona de cineva de la Bucureşti şi, mai ales, dacă nu se temeau că, neîncălcînd Legea, vor avea de suferit de la cel care a dat ordinul. Dincolo de un adevăr pe care-l ştie orice ageamiu într-ale politichiei româneşti – şi anume că în multe cazuri nu e nevoie să le spună cineva de la Centru celor din teritoriu să fraudeze alegerile, pentru ca aceştia înnebuniţi să fie premiaţi de Centru pentru hărnicia în alegeri, să fraudeze pe rupte – un Dosar are nevoie de probe şi nu de raţionamente.

2. Admiţînd că fraudarea prezenţei a avut loc în secţiile respective în urma unor ordine de la Centru, e absurd să crezi şi să susţii că ele au fost date doar de Liviu Dragnea şi, prin asta, doar de unul dintre liderii USL, fără ca liderii PSD şi cei PNL să nu ştie sau să nu fi decis asta împreună.

Ei bine, Rechizitoriul a avut mare grijă – de fapt asta a fost principala grijă a lui Lucian Papici – să circumscrie vinovăţia exclusiv la Liviu Dragnea. E mai mult decît interesant şi semnificativ pentru acest Dosar politic, făcut la vremea respectivă de slugile de la DNA pentru a fi pe placul Stăpînului de atunci Traian Băsescu, că procurorul de caz, conştient că nu sînt dovezi tari, a pus NUP în cazul Liviu Dragnea. Lucian Papici, socotind că asta îl va ajuta la pricopsirea cu o nouă şefie, a infirmat Rezoluţia şi a preluat el Dosarul. Să admitem însă că Rechizitoriul a avut dreptate.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată ca Autorul și Coordonatorul acestei mașinării la nivel național, ca Omul de la Centru care i-a șantajat pe membrii secțiilor de votare să fraudeze prezența cu autoritatea sa asupra lor. Astfel, în Dosar, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată potrivit articolului 13 din Legea 78/ 2000:

„Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”

Liviu Dragnea trebuia pedepsit cu închisoare de la unu la 5 ani (cu executare, au cerut procurorii DNA) pentru c-a fost Capul Mafiei la Fraudarea Referendumului. Celelalte persoane, membrii secțiilor, au fost trimise în judecată potrivit art. 55, aliniatul 1, al Legii Referendumului (3/2000):

„Tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani.” În cazul lor, procurorii au trebuit să dovedească faptul că au falsificat prezența.

Prin sentință, mulți dintre ei au primit 6 luni, unu, doi sau trei ani de închisoare cu suspendare. Li s-a dat cu suspendare, deoarece au recunoscut faptele incriminate.

Liviu Dragnea, ține-ţi-vă bine, capul Mașinăriei, Capul Mafiei, cel care i-a obligat pe amărîții din secții să încalce Legea, a primit un an cu suspendare. Și, evident, fără a-și recunoaște fapta! Cea mai mică pedeapsă din cea prevăzută și aceea cu suspendare.

Cum se explică asta?

Prin Înțelepciunea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așa cum am arătat de multe ori pînă acum, dosarul era subțire.

Cu toate acestea, dacă ținem cont de precedente, Liviu Dragnea putea fi căptușit cu 5 ani pușcărie cu executare. De ce n-a fost așa?

Pentru că:

1. O astfel de decizie ar fi fost atît de gravă încît, pe drept cuvînt, opinia publică s-ar fi întrebat unde sînt liderii PNL, în frunte cu Alina Gorghiu, care au susținut Fraudarea Referendumului.

2. Prin rezonanța sentinței, PNL de acum ar fi fost pus într-o situație fără ieșire. Fostul electorat USL ar fi fost revoltat. PNL ar fi fost constrîns să aplaude o Sentință împotriva căreia se ridică propriul electorat.

S-a apelat atunci la șmecheria cu anul cu suspendare.

De ce n-a fost achitat?

Pentru că:

1. Sentința trebuia să dea o lovitură politică Guvernului prin obligativitatea ca Liviu Dragnea să demisioneze.

2. Binomul SRI-DNA ar fi primit o lovitură mortală prin achitarea lui Liviu Dragnea în acest proces răsunător.

Sentința ÎCCJ se înscrie între minunile Justiției independente din România Binomului SRI-DNA.

O minune care-și are explicația în așa-zisa Înțelepciune a ÎCCJ.