Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > ROMÂNIA LUI CRISTOIU. În conflictul dintre Cetățean și Instituțiile de forță, presa, presa adevărată, ia apărarea Cetățeanului
ROMÂNIA LUI CRISTOIU. În conflictul dintre Cetățean și Instituțiile de forță, presa, presa adevărată, ia apărarea Cetățeanului

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. În conflictul dintre Cetățean și Instituțiile de forță, presa, presa adevărată, ia apărarea Cetățeanului

Mai zilele trecute, am luat cunoștință de un fapt care m-a pus pe gînduri. Monica Ritzi, condamnată pentru corupție, s-a plîns într-o scrisoare dramatică trimisă presei de condițiile din închisoare, complet inadecvate bolii grave de care suferă. Înainte de a fi pușcăriașă pentru corupție, Monica Ritzi e un cetățean al acestei țări, despre care noua propagandă, înlocuind-o pe cea comunistă, propaganda capitalismului sălbatic, zice pe toate drumurile că garantează drepturile omului.

Drepturile omului trebuie însă garantate oricărui om, indiferent că stă la Cotroceni sau la închisoare.

Deocamdată, pînă la proba contrară, Monica Ritzi e om și nu pătrunjel.

Pătrunjelul poate fi tăiat și pus în oala clocotindă, pentru că nu are nici un drept.

Omul, cu excepția rusului din vremea lui Ivan cel Groaznic, care-și arunca dușmanii în butoaie cu ulei clocotind, nu poate avea soarta pătrunjelului.

Prin urmare, în chip corect, cea mai mare parte a presei a difuzat Scrisoarea Monicăi Ritzi, ridicînd întrebări asupra felului în care e tratată politiciana în penitenciar.

Drept răspuns, conducerea ANP, acuzată de unele ziare de corupție, a trimis presei fotografia unei celule din care rezulta că Monica Ritzi șezuse la hotel și nu la închisoare. ANP face parte din Sistemul de forță al României de azi, alături de DNA, de Parchetul General, de SRI, de Jandarmerie și de Poliția locală. Normal ar fi fost ca ștabii de la ANP să invite presa la fața locului. N-au făcut-o. Au trimis presei o poză. Las la o parte că nimeni din presă n-a tresărit  la această sfidare a presei. Un site de deontologi a sărit în ajutorul Administrație Naționale a Peniteciarelor. Presa care a difuzat scrisoarea Monică Ritzi a fost beștelită c-a dat crezare omului Monica Ritzi și nu instituției care administrează închisorile. Asta deși ANP putea fi suspectată de a fi trimis presei un fals, cîtă vreme fotografia n-a putut fi verificată din surse independente.

Dat fiind că site-ul respectiv are izmeneli deontoloage, cîntarea Penitenciarelor din România mi s-a părut o bizarerie.

Mi s-a părut o bizarerie și intervenția unor alte site-uri, care au justificat încercările străbătute de Monica RItzi ca fiind justificate prin faptul că e condamnată pentru corupție.

Ba mai mult jurnaliștii care au luat apărarea Monicăi Ritzi în conflictul acesteia cu ANP s-au trezit cu acuzația de a fi complici ai corupților.

După ce m-am mai gîndit, mi-am dat seama că respectivele intervenții întruchipau culmea unui fenomen alarmant în presa noastră.

Presa a devenit purtătoarea de cuvînt a Instituțiilor de forță din România de azi.

Cu chiu cu vai s-a dezbătut și pe meleaguri românești Documentul "The Senate Intelligence Committee’s report on the CIA’s detention and interrogation program", despre Programul CIA de deținere și tortură a deținuților acuzați de a fi teroriști.

Uimirea românilor, rămași în continuare  la porțile lumii democratice, pentru că nu pot intra cu bocancii sovietici, a fost cum nu se poate mai mare.

CIA, la ordinele unuia dintre cei mai abuzivi  președinți americani – George W. Bush – deținuse ilegal și torturase inși acuzați de a fi comis acte de terorism înpotriva Americiii. Teroriștii prăbușiseră Turnurile gemene, aruncaseră trenuri în aer, erau un pericol pentru civilizația occidentală.

Cum adică? își stucheau în sîn strănepoții lui Nică a lui Ștefan a Petrei? Americanii ăștia au înnebunit? Iau apărarea unor bandiți? Păi dacă ar fi fost, după noi, românii, nici nu ne-am mai fi obosit să-i arestăm. Îi împușcam pe loc și, odată cu ei, și familiile, să se învețe minte să pună la cale atentate!

La vremea comentării la noi a Raportului, am explicat – în ipsotaza de cercetător interesat de relația dintre CIA și FBI pe de o parte, și presa și Congresul american, pe de altă parte – că pentru elita americană are putere de viață și de moarte teza:

Dacă noi îl imităm pe dușman în ticăloșiile acestuia înseamnă că dușmanul ne-a cucerit inimile și creierele.

Această teză și-a spus cuvîntul și în ivirea a ceea ce Istoria consemnează drept Year of Inttelligence, cum i s-a spus lui 1975, anul în care trei comisii de anchetă – una prezidențială – Comisia Rockefeller- și două ale Congresului – Comitetul Church, la Senat și Comitetul Netzi- Pike, la Camera Reprezentanților – au investigat acțiunile prin care Agenția sărise peste Carta din 1947. S-a spus atunci, mai ales cînd s-a investigat implicarea CIA în asasinarea unor lideri străini, că acțiunile CIA se înscriseseră în atmosfera războiului rece și că KGB-ul, serviciile secrete din Est, foloseau asasinatul ca un instrument obișnuit.

Da, au zis aleșii poporului american, dar noi, americanii, tocmai pentru asta luptăm:

Să nu mai fie societăți în care asasinatul politic e un mod de viață.

Se știe mai puțin că investigația Comisiei Senatoriale a pornit de la semnale din presă. Presa americană, presă de Newsmen, a scos la iveală documente și știri din interiorul CIA pentru a lua atitudine față de ilegalitățile de la Guantanamo și din închisorile CIA, puse la dispoziția SUA de țări slugarnice.  

La fel, Year of Intelligence a fost declanșat de uluitoarele dezvăluiri din presa americană despre implicarea CIA în spionajul intern, în experimente cu droguri, în interceptarea scrisorilor, în punerea sub supraveghere a unor jurnaliști.

CIA a justificat aceste ilegalități, petrecute cu deosebire sub președinția lui Lyndon Johnson,  prin violența mișcărilor anti Războiul din Vietnam, violență atingînd chiar atacurile cu bombă.

Ce-a apucat-o pe presa americană? vor tresări jurnaliștii noștri.

Cum adică, ziariștii americani au sărit în apărarea dușmanilor feroce ai Americii, denunțînd SRI-ul lor pentru ceea ce s-ar putea numi îndeplinire a datoriei patriotice?

Astfel de întrebări izvorăsc din neînțelegerea unei trăsături de esență a presei americane, a presei democratice și, mai bine zis, a presei autentice în general.

Presa adevărată e cîinele de pază – watchdog – cum zic americanii, al instituțiilor de forță.

Între instituțiile de forță și cetățean se pot ivi multe conflicte.

Presa, adevărata presă, ia apărarea cetățeanului în acest conflict, chiar și cînd cetățeanul n-are dreptate.

De ce?

1. Instituțiile de forță trebuie să acționeze permanent conștiente că presa, societatea civilă, Parlamentul, sînt cu ochii pe ele. Dacă fac un abuz, sînt rapid sancționate.

2. Instituțiile de forță au suficientă putere pentru a-și vedea de treaba lor dacă n-au greșit chiar și cînd presa le acuză c-au greșit.

3. Instituțiile de forță năpustesc asupra individului o forță teribilă – bastoane de cauciuc, gaze lacrimogene, cătușe, microfoane, filaje, manipulări. Bietul individ trebuie să aibă și el un apărător. Și acesta nu poate fi decît presa.

Sub puterea acestei Legi nu pot decît să rămîn uluit la realitatea că-n România lui 2015, instituțiile de forță de la noi – DNA, Jandarmerie, SRI, Parchetul general – găsesc în presă un purtător de cuvînt pe cît de zelos pe atît de scîrbos. O duduie scria mai zilele trecute, fără pic de jenă, că-i place zăngănitul cătușelor, că arestările preventive, descinderile hollywoodiene, manipulările mediatice ale DNA, chiar dacă sînt în marginea democrației, trebuie să continue, pentru că la noi corupția, bla, bla.

Cum duduia nu e singura care cîntă DNA, Parchetul General, se pare că e vorba de un fenomen.

Sub pretextul că la noi Corupția e un cancer pe cale să atingă fibra națională, luptei împotriva corupției i se îngăduie derapaje de la regulile democrației.
mai mult, într-un efort mai mult sau mai puțin conștient de a imita presa stalinistă din România- armă a luptei de clasă—o parte din presa noastră se vreaarmă de luptă împotriva corupție.

Noi însă credem altceva.

Noi credem că o societate democratică se judecă nu după puterea instituțiilor de forță, ci după puterea instituțiilor care iau apărarea cetățeanului în fața instituțiilor de forță.

La capătul campaniei de eradicare a corupției exclusiv prin intermediul instituțiilor de forță s-ar putea să nu mai avem corupție în România.

Da, dar nici democrație!